„Magicianul” Leo Messi (39 de ani) a postat mai multe imagini pe pagina personală de Instagram, cu o descriere de efect, după meciul Iordania – Argentina, scor 1-3, în care „central” a fost românul Istvan Kovacs (41).
Starul naționalei din America de Sud a doborât multiple recorduri la Campionatul Mondial din acest an. Spre exemplu, Messi a devenit cel mai bun marcator la CM, cu 19 goluri trecute în dreptul lui, dar și primul fotbalist din istorie care înscrie în șapte dueluri consecutive la Cupa Mondială. Argentinianul a semnat toate golurile formației sale contra Algeriei (3-0) și Austriei (2-0), ieșind la rampă și în fața Iordaniei. Messi a marcat din lovitură liberă, cu o execuție magistrală.
După 3-1 cu naționala Iordaniei, „extraterestrul” din Argentina și-a îndreptat atenția spre rețelele sociale, implicit către fani. Messi a postat o serie de imagini din timpul încleștării organizate pe stadiul echipei de fotbal american Dallas Cowboys.
El a notat și câteva cuvinte, 11 la număr, după cum urmează: „O victorie în plus pentru a completa faza grupelor. Continuăm împreună”.
În 16-imile Campionatului Mondial, Argentina întâlnește un adversar facil, cel puțin la prima vedere. Este vorba despre naționala Capului Verde, în lotul căreia îl regăsim pe Joao Paulo (28), jucătorul legitimat la FCSB.
În următoarea fază a CM, fanii fotbalului vor avea parte de câteva dueluri tari. Iată tabloul complet al 16-imilor:
Împerecherea jocurilor pentru „optimi”:
Campionatul Mondial din această vară se încheie în data de 19 iulie 2026. Argentina speră să își apere titlul cucerit în 2022, după o finală uluitoare cu Franța, câștigată la penalty-uri.