Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Kylian Mbappe a turbat de furie în Franța – Suedia: i-a fost anulat un gol pentru ofsaid! Ce s-a văzut pe reluarea oficială!

CM 2026 Kylian Mbappe a turbat de furie în Franța – Suedia: i-a fost anulat un gol pentru ofsaid! Ce s-a văzut pe reluarea oficială!

Kylian Mbappe a turbat de furie în Franța – Suedia: i-a fost anulat un gol pentru ofsaid! Ce s-a văzut pe reluarea oficială!
Mbappe, gol anulat. FOTO Profimedia 1 iulie 2026

Kylian Mbappe nu a fost deloc de acord cu decizia arbitrului care i-a anulat golul în Franța – Suedia.

Starul francezilor a avut mai multe ocazii importante în debutul partidei. A fost la un pas de a-și trece numele pe tabelă în minutul 20, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid, lucru care l-a înfuriat teribil.

Gol anulat pentru francezi în minutul 20: Mbappe, enervat de decizia tușierului

Mbappe a primit o pasă excelentă din propria jumătate și a scăpat singur cu portarul advers după o cursă de peste 30 de metri.

A finalizat cu „sânge rece” în fața lui Zetterstorm, dar imediat a venit decizia tușierului care a ridicat fanionul pentru ofsaid. Faza a fost analizată la VAR, dar nu s-a revenit asupra deciziei.

Pe reluare s-a putut vedea cum fotbalistul a pornit din ofsaid, astfel că francezii s-au supărat degeaba.

În minutul 32, Mbappe a continuat asaltul la poarta suedezilor, dar a lovit bara. În prelungirile primei reprize, a primit balonul de la Dembele, a evitat doi adversari și a trimis mingea în plasa porții. De această dată, golul a fost validat și a ajuns la a 17-a reușită la Campionatul Mondial.

Echipele de start:

Franța (4-2-3-1): Maignan – Kounde, W. Saliba, Upamecano, Digne – Tchouameni, Rabiot – Dembele, Olise, Barcola – Mbappe

Suedia (3-4-2-1): Zetterstrom – Lagerbielke, Lindelof, Gudmundsson – D. Svensson, Y. Ayari, Bergvall, Stroud – Elanga, Isak – Gyokeres

Un nou record stabilit de Kylian Mbappe: l-a lăsat pe Messi mult în urmă

În duelul cu Suedia, starul francezilor a reușit să marcheze golul cu numărul 9 în fazele eliminatorii. A realizat această performanță după ce la precedentele ediții din 2018 și 2022 a adunat 8 reușite.

Era la egalitate cu brazilienii Ronaldo și Leonidas da Silva. Reușita din această seară îl face să fie cel mai bun marcator din fazele eliminatorii. De asemenea, a ajuns la 17 reușite la Campionatul Mondial și e pe urmele lui Lionel Messi (19 goluri), marcatorul all-time.

Messi are doar cinci goluri în 12 meciuri eliminatorii, pe când Mbappe a bifat nouă reușite în nouă partide.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]