În plin proces aparent de soluționare a conflictului SUA – Iran, naționala inamicilor lui Donald Trump de până foarte curând a ajuns la Los Angles. Azi avem Iran – Noua Zeelandă, iar ambițiile lui Taremi și compania sunt uriașe.
Trei puncte la debutul în turneu, cu reprezentanta Oceaniei, ar putea deschide drumul calificării iranienilor din Grupa G unde mai sunt Belgia și Egipt.
Trăiești tot Mondialul, minut cu minut, doar pe ProSport așa că după avancronica partidei Iran – Noua Zeelandă și loturile complete, de la 04:00 urmărim aici livetext meciul. Iar la final, ai rezumatul spectaculos în format Jurnal de Mondial!
Forță incontestabilă a Asiei, naționala Iranului a bifat ultimele trei ediții de Mondial și cinci din ultimele șapte. N-a trecut vreodată de grupe, însă actualul format și configurația grupei J îi dau speranțe. Asta pe lângă spiritul unic ce îi întărește probabil în actualul context pe jucători!
La 33 de ani, atacantul Mehdi Taremi (Olympiacos) conduce ofensiva, dar în lot mai sunt nume interesante precum Dargahi spre exemplu, sau Dennis Eckert pe numele european, de la Standard Liege, ori Ghayedi, cu prestații solide în campionatul din Emiratele Arabe Unite.
Noua Zeelandă e la Mondial și pentru că, în aceste preliminarii, câștigătoarea din Oceania a primit „bilet” direct la CM 2026, fără baraj inter-continental de disputat. Și cum în calificări s-a luptat cu Tahiti, Fiji ori Noua Caledonie… a marcat 29 de goluri și a încasat unul singur!
Căpitanul atacant Chris Wood (33 ani) de la Nottingham Forest are alături câțiva veterani, dar și un val proaspăt cu ceva potențial. Bindon îi e coechipier și la club, deși sezonul acesta a fost împrumutat la Sheffield United, Old joacă la Saint-Etienne, Stamenic la Swansea…
Calculele pentru ieșirea din grupă depind în mare măsură de acest meci pentru Noua Zeelandă. Iar misiunea pare realmente cumplită!
Portari: Beiranvand (Tractor), H. Hosseini (Sepahan), Niazmand (Persepolis)
Fundași: Eiri (Malavan), Hajsafi (Sepahan), Hardani (Esteghlal), Kanaani, M. Mohammadi (Persepolis), Khalilzadeh (Tractor), Nemati, Rezaeian (Foolad)
Mijlocași: Cheshmi, Razzaghinia (Esteghlal), Ezatolahi (Shabab Al Ahli), Ghoddos (Kalba FC), Ghorbani (Al-Wahda), Jahanbakhsh (Dender), Mohebi (Rostov), Torabi (Tractor), Yousefi (Sepahan)
Atacanți: Alipour (Persepolis), Ghayedi (Al-Nasr), Taremi (Olympiakos), Dargahi (Standard Liège), Hosseinzadeh (Tractor), Moghanlou (Kalba FC)
Selecționer: Amir Ghalenoei (62 ani, Iran)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fmehditaremi2022.jpg)
FOTO: Meghdad Madadi – Tasnim News Agency
Portari: Crocombe (Millwall), Paulsen (Lechia Gdansk), Woud (Auckland)
Fundași: Payne (Wellington Phoenix), De Vries, Pijnaker, C. Elliot (Auckland), Bindon (Nott. Forest), Boxall (Minnesota), Cacace (Wrexham), F. Surman (Portland Timbers), T. Smith (Braintree Town)
Mijlocași: J. Bell (Viking), Garbett (Peterborough), Stamenic (Swansea), Singh, A. Rufer (Wellington Phoenix), R. Thomas (Zwolle), Just (Motherwell), Old (Saint-Etienne), McCowatt (Silkeborg), Bayliss (Newcastle Jets)
Atacanți: C. Wood (Nott. Forest), Barbarouses (WS Wanderers), Waine (Port Vale), J. Randall (Auckland)
Selecționer: Darren Bazeley (53 ani, Anglia)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F66904942015693410118588951099751568404832925n.jpg)
FOTO: facebook All Whites
CM 2026 este primul Mondial cu 48 de echipe naționale angrenate în turneul final. Ele sunt repartizate în 12 grupe de câte patru echipe fiecare. În grupa G avem Belgia, Egipt, Iran și Noua Zeelandă.
S-a jucat: Belgia – Egipt X-X.
Merg mai departe în 16-imi toate locurile 1 și 2 din clasamentul final al fiecărei grupe, plus cele mai bune 8 locuri trei din totalul de 12. La egalitate de puncte în grupă se aplică, în ordine, drept criterii de departajare:
Analize CM 2026 oferite în exclusivitate de:
Cele 79 de țări necalificate la CM 2026, dar prezente prin jucătorii altor naționale
ADN de Mondial. Cei 19 jucători CM 2026 din părinți care au jucat la Mondiale!
Descoperire uluitoare: românii au antrenat un sfert din naționalele CM 2026!
Regula U21 la Mondial. Cum se aplică la cele 48 de naționale CM 2026