Condusă încă din minutul 2 al confruntării, naționala sud-americană a întors rezultatul, iar eroul din Germania – Ecuador 1-2 a avut un discurs-manifest.
Mijlocașul Gonzalo Plata a marcat golul victoriei cu un sfert de oră înainte de finalul meciului, iar la final a spus că Dumnezeu a dat lui și colegilor forța de a reveni.
Ecuador a învins Germania cu 2-1, în utlima etapă din Grupa E de la Cupa Mondială și s-a calificat în 16-imile de finală ale competiției.
„Este foarte frumos. Înainte de începerea Cupei Mondiale, speram că putem reuși, și s-a întâmplat altfel decât ne așteptam, pentru că am suferit mult.
Am suferit prea mult în primele două meciuri. Toată lumea își dorea calificarea în runda următoare și poate că ar fi putut fi putut realiza asta mai devreme, dar e mai bine așa.
Am ajuns cu foame și a trebuit să arătăm totul. Nu a contat ce s-a întâmplat la începutul partidei (n.r. – împotriva naționalei Germaniei).
A trebuit să suferim până la sfârșitul ultimului meci. Slavă, Domnului! El ne-a dat tot. Această echipă este incredibilă. Credem mult. Am avut multă credință.
Credem în Dumnezeu, credem în coechipierii pe care îi avem aici, avem 26 de jucători care își vor da viața pentru echipă.
Și oamenii care au fost aici! Este incredibil, au umplut stadionul peste tot pe unde am mers.
Ne-au făcut să ne simțim ca echipa gazdă. Nu este vorba doar despre noi”, a spus Gonzalo Plata, potrivit BBC.
„Semnificația acestui lucru nu este pentru mine, ci pentru oameni. Jucătorii le-au adus o bucurie imensă. Trebuie să ne bucurăm și să sărbătorim”, a completat selecționerul Sebastian Beccacece.
Naționala sud-americană a terminat pe locul 3, dar are 4 puncte și merge mai departe pentru că are un golaveraj decent, două goluri marcate și tot atâtea primite.
În 16-imile de finală ajung, în afara primelor două din fiecare grupă, și 8 echipe de pe locul 3. Ecuador a depășit, deja 3, Coreea de Sud, Bosnia și Scoția.
În plus, Senegal și Irak din Grupa I nu au niciun punct după două etape. Ecuador își va afla adversara din 16-imi duminică dimineața.