Cancelarul Germaniei a oferit o reacție de-a dreptul halucinantă după ce nemții au suferit o rușine uriașă la Cupa Mondială din 2026, unde au fost eliminați în șaisprezecimi.
Echipa pregătită de Julian Nagelsmann a cedat în fața naționalei din Paraguay, la loviturile de departajare. După ce în timpul regulamentar și cele două reprize de prelungiri, tabela indica scor egal, 1-1.
Friedrich Merz (70 de ani), cancelarul Germaniei, a șocat pe toată lumea în momentul în care a declarat că este impresionat de prestația naționalei lui Julian Nagelsmann în meciul care i-a adus eliminarea de la Campionatul Mondial 2026, 1-1 în cele 120 de minute de joc și 3-4 la loviturile de departajare cu Paraguay.
„Chiar dacă eliminarea doare: ce meci, echipa națională! Prin devotamentul și spiritul vostru de echipă la acest Campionat Mondial, ați entuziasmat țara noastră. Suntem mândri de voi”, a scris Friedrich Merz, după ce echipa națională a Germaniei a fost eliminată prematur de la turneul final.
Postarea făcută de Friedrich Merz pe rețelele de socializare a adunat mii de aprecieri și de comentarii. Mulți dintre internauți au ales să îl critice pe Cancelarul Germaniei pentru afirmațiile pe care le-a făcut. Mai jos puteți citi câteva dintre comentariile lăsate de fanii nemți.
„Ca în politică, sărbătorește eșecul. Merz în elementul lui”
„Felicitări. Cu Nagelsmann, există în sfârșit cineva care își exercită funcția cu și mai multă incompetență decât dumneavoastră”
„Deci nici de fotbal nu ai habar”
„Tocmai această cosmetizare a eșecurilor este problema. Suntem Germania, nu Insulele Fiji. Pretențiile noastre TREBUIE să fie mai mari. Dar totul este, de fapt, emblematic pentru starea în care se află țara. Performanța a devenit irelevantă”.
Germania are în palmares patru titluri Mondiale. Pe ultimul l-a câștigat în 2014, în Brazilia.
După această eliminare de la Cupa Mondială, nemții cer ca Julian Nagelsmann să fie îndepărtat de pe banca tehnică a echipei. Multe voci susțin că varianta perfectă de selecționer ar fi Jurgen Klopp, cel care a oferit deja un punct de vedere în legătură cu această posibilitate.
„Nu m-am gândit la asta până acum. Înțeleg de ce este menționat numele meu, dar acesta nu este momentul potrivit să vorbim despre acest subiect și, mai ales, nu cu mine. Nu am nimic de spus în legătură cu aceste speculații”, a transmis Jurgen Klopp, conform sport.de.