Cristiano Ronaldo s-a decătușat după ce a reușit „dubla” la Campionatul Mondial și a intrat în istorie.
Portugalia a făcut instrucție cu micuța selecționată din Uzbekistan la Cupa Mondială. Starul lusitanilor a făcut senzație la 41 de ani, la doar câteva zile după ce a fost criticat dur pentru evoluția modestă din startul turneului mondial.
La scurt timp după ce a marcat de două ori și l-a depășit pe Eusebio în topul marcatorilor all-time portughezi, a răspuns criticilor.
Presa portugheză a scris despre reacția de descătușare a lui Cristiano Ronaldo după ce a reușit să le dea peste nas contestatarilor. Se pare că l-au afectat criticile din ultimele zile, dar a răspuns așa cum știe el mai bine, pe teren. „M-am întors! M-am întors!”, a stricgat Ronaldo către camere, potrivit abola.pt.
Cristiano Ronaldo a avut un discurs de mare campion la flash-interviu.
„Sunt foarte fericit, dar pentru mine cel mai important este jocul echipei și încrederea pe care am avut-o. Am fost criticați foarte mult în această săptămână și știam că se va întâmpla asta. Totuși, echipa a muncit foarte bine și am progresat mult. Cum se spune, uneori răul aduce și ceva bun.
În ceea ce mă privește, recordurile sunt frumoase și mă bucur când le dobor, dar obiectivul meu este să ajut naționala să își atingă obiectivele. Acum trebuia să trecem mai departe și cred că, având patru puncte, suntem într-o poziție foarte bună. Sunt foarte fericit.
Știam că va veni acest moment. Dumnezeu îi ajută pe cei care muncesc. Știam și că voi fi ajutat de colegii mei. A fost o săptămână grea, o săptămână întunecată.
Părea că deja m-am retras din fotbal, dar am rezistat, așa cum am făcut întotdeauna, pentru că eu cred mai mult în muncă decât în orice altceva. A fost dificil, trebuie să recunosc, dar acum ne-am întors.”, a declarat Ronaldo, potrivit GSP.
După un început ezitant cu RD Congo, scor 1-1, Portugalia a reușit să învingă cu 5-0 Uzbekistan în al doilea meci al grupei K. În ultima partidă, lusitanii se vor duela cu Columbia pentru șefia grupei.
Cel mai mare marcator din istoria fotbalului a reușit să spară gheața la ediția din SUA, Mexic și Canada. Cristiano Ronaldo a marcat două goluri în duelul cu Uzbekistan și a mai atins o bornă greu de egalat.
E singurul jucător care a marcat la 6 ediții diferite ale Campionatului Mondial. Doar Messi l-ar putea egala, dacă va mai participa la următorul Mondial. Deși are tot șase prezențe la ediții diferite, Messi a punctat doar în cinci ediții ale Cupei Mondiale.
La nivel național, Ronaldo a depășit recordul lui Eusebio, care avea 9 reușite la Mondial. A atins borna de 10 goluri, dar e departe de rivalul său istoric, Messi, argentinianul ajungând la 18 reușite.
Ronaldo a devenit singurul jucător cu 10 goluri marcate la Campionatele Mondiale și Europene.