Cristiano Ronaldo, marele rival al ultimelor două decenii pentru Lionel Messi, a răbufnit când a auzit o întrebare legată de argentinian. Lusitanul s-a schimbat la 180 de grade atunci când a fost întrebat despre ce impact ar putea avea câștigarea Cupei Mondiale 2026 asupra carierei sale.
Plasat de mulți fani ai fotbalului în spatele lui Lionel Messi pentru că nu a obținut până acum Cupa Mondială, Cristiano Ronaldo își continuă moștenirea în fotbal. Portughezul este mult mai liniștit atunci când vine vorba despre marele eveniment din vara anului viitor, deoarece nu vrea să resimtă o presiune inutilă asupra numelui său.
Într-un interviu cu Piers Morgan, un moderator foarte apropiat de portughez, Cristiano Ronaldo a discutat despre ce impact ar putea avea un nou eșec al naționalei lusitane la Cupa Mondială din vara anului viitor. Atacantul crede că asta nu ar trebui să-i afecteze moștenirea lăsată în fotbal până acum, care este una mult prea mare.
„Dacă mă întrebi pe mine: ‘Cristiano, este un vis să câștigi Cupa Mondială?’. Nu, nu e un vis. Ce poate defini asta? Să se stabilească dacă sunt unul dintre cei mai buni din istorie printr-o singură competiție de 6 sau 7 meciuri? Crezi că e corect așa?”, a spus Cristiano Ronaldo, în interviu.
Totuși, răspunsul actual al lusitanului este puțin diferit față de ceea ce declara în urmă cu trei ani, atunci când naționala Portugaliei a fost eliminată în sferturile de finală de Maroc. „CR7” a postat pe Instagram un mesaj în care spunea că acest trofeu chiar este un vis pentru el.
„Câștigarea unei Cupe Mondiale cu Portugalia a fost cel mai mare și mai ambițios vis al carierei mele. Din fericire, am câștigat multe titluri internaționale, inclusiv pentru Portugalia, dar plasarea numelui țării noastre la cel mai înalt nivel din lume a fost cel mai mare vis al meu.
Am luptat pentru asta. Am luptat din greu pentru acel vis. În cele 5 apariții la Cupa Mondială pe care le-am avut de-a lungul a 16 ani, mereu alături de jucători mari și susținut de milioane de portughezi, am dat totul. Am lăsat totul pe teren. Nu m-am ferit niciodată de luptă și nu am renunțat niciodată la acel vis.
Din păcate, ieri visul s-a încheiat. Nu are rost să reacționăm pripit. Vreau doar ca toată lumea să știe că s-au spus multe, s-au scris multe, s-au speculat multe, dar dăruirea mea față de Portugalia nu s-a schimbat niciodată, nicio clipă. Am fost mereu doar o persoană în plus care lupta pentru obiectivul tuturor și nu aș întoarce niciodată spatele coechipierilor mei și țării mele.
Deocamdată, nu mai sunt multe de spus. Mulțumesc, Portugalia. Mulțumesc, Qatar. Visul a fost frumos cât a durat… Acum, trebuie să sperăm că timpul va fi un ceas bun și va permite fiecăruia să-și tragă propriile concluzii”, a spus Cristiano, pe Instagram, în toamna anului 2022.