Ultima partidă din 16-imi la CM 2026 a adus față în față efervescența ofensivă a lui James Rodriguez și Luis Diaz cu tactica defensivă redutabilă imprimată africanilor de selecționerul Carlos Queiroz: Columbia – Ghana live Cupa Mondială!
Câștigătoarea din această partidă care va începe la ora 04:30 va juca în optimile de finală cu Elveția, care a eliminat din 16-imi pe Algeria, povestea completă aici.
Doar cu Mondialul ProSport trăiești în integralitate și minut cu minut fiecare partidă, așa că mai jos ai avancronica specială, echipele de start, loturile complete și povestea calificării lor până aici. Iar de la 04:30, cum deja te-ai obișnuit, cronica LIVE!
Dacă există aplicații dedicate pentru livetext, video pentru meciuri iar VAR intervine tot mai mult în arbitraj, am ales pentru toate meciurile eliminatorii de la Cupa Mondială un format care păstrează umanitatea, stilul și pasiunea tribunelor.
În Bogota natală, portarul Camilo Vargas este „El Gordo”: în copilărie, puștiul dolofan nu părea făcut pentru fotbal de performanță. Dar fanii mexicani ai lui Atlas, unde e legitimat, îl alintă „El Amuleto”, talismanul: cu el au cucerit în 2021 primul titlu după 50 de ani!
Daniel Munoz, fundașul lui Crystal Palace care a deschis scorul cu Uzbekistan și a marcat golul victoriei cu RD Congo, e poreclit „El hincha en la cancha”, cumva ultrasul din teren, pentru frenezia, pasiunea și determinarea pe care le demonstrează în joc.
Jhon Arias este „El Colibri”, pentru iuțeală, agilitate și energia uimitoare care îl apropie de dinamica acestei păsări. Pe Kevin Castano, fanii îl alintă „Busquets columbian” pentru rolul din teren, iar coechipierii de la națională, „diseno de sonrisa”, pentru zâmbetul lui 🙂
Jaminton Campaz, a cărui celebrare după gol merge pe tiparul lui Cristiano Ronaldo, e numit „El Bicho”, bestia, așa cum i se spune și lui CR7. La Cruz Azul, Willer Ditta și-a căpătat supranumele de Omul-Furnică, de la supereroul ale cărui calități le oglindește fotbalistic.
Stoperul Yerry Mina a rămas „Mina de oro”, joc de cuvinte de la numele de familie spre „mina de aur”, după golul marcat la Cupa Mondială 2018 pentru victoria cu Senegal. Pentru fermitate și spirit în defensivă, Davinson Sanchez este „El Patron” și nu mai e nevoie de traducere.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fcolumbia-rd-congo-1-0-ce-ar-face-cu-trofeul-cupei-mondiale-nationala-sentiment-a-acestui-turneu.jpg)
FOTO: Photo/Natacha Pisarenko/Profimedia 24 iunie 2026
Columbia a impresionat realmente, prin rezultate dar mai ales prin joc! A câștigat grupa K în fața Portugaliei, neînvinsă și cu un singur gol primit. Seducătoare în ofensivă și puternică defensiv. Deschide fiecare partidă pentru povestea ei:
Cu doar două goluri marcate, unul în minutul 90+5 pentru victorie și altul într-o înfrângere, Ghana s-a calificat de pe locul 3 în grupa L! A remizat fără gol încasat cu Anglia și a dovedit o organizare defensivă impresionantă. Deschide fiecare partidă pentru povestea ei:
Columbia (4-3-3): C. Vargas – D. Munoz, D. Sanchez, Lucumi, Mojica – G. Puerta, J. Rodriguez, Lerma – J. Arias, J. Cordoba, L. Diaz
Selecționer: Nestor Lorenzo
Ghana (4-3-3): Asare – Senaya, Adjetey, D. Luckassen, G. Mensah – Partey, Sibo, Yirenkyi – Sulemana, J. Ayew, Semenyo
Selecționer: Carlos Queiroz
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fuzbekistan-columbia-la-cm-2026-echipele-de-start-luis-diaz-si-james-rodriguez-contra-lupilor-albi-ai-lui-fabio-cannavaro.jpg)
FOTO: Alejandro PAGNI / AFP / Profimedia 18 iunie 2026
Portari: C. Vargas (Atlas), A. Montero (Velez Sarsfield), Ospina (Atletico Nacional)
Fundași: D. Sanchez (Galatasaray), Lucumi (Bologna), Y. Mina (Cagliari), Ditta (Cruz Azul), D. Munoz (Crystal Palace), S. Arias (Independiente), Mojica (Mallorca), D. Machado (Nantes)
Mijlocași: R. Rios (Benfica), Lerma (Crystal Palace), Castano (River Plate), Portilla (Atl. Paranaense), G. Puerta (Santander), J. Arias (Palmeiras), Carrascal (Flamengo), J.F. Quintero (River Plate), James Rodriguez (Minnesota)
Atacanți: Cucho Hernandez (Betis), L. Diaz (Bayern Munchen), L. Suarez (Sporting Lisabona), A. Gomez (Vasco da Gama), J. Cordoba (FC Krasnodar), Campaz (Rosario Central)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fcarlos-queiroz-debut-victorie-ghana-panama-cupa-mondiala-2026.jpg)
Carlos Queiroz, selecționer Ghana. FOTO: Profimedia 18.06.2026
Portari: B. Asare (Hearts of Oak), Ati-Zigi (St. Gallen), Anang (St Patrick’s)
Fundași: A. Baba (PAOK), G. Mensah, M. Senaya (Auxerre), A. Seidu (Rennes), Mumin (Rayo Vallecano), J. Opoku (Istanbul Bașakșehir), Adjetey (Wolfsburg), Oppong Peprah (Nice), D. Luckassen (Pafos)
Mijlocași: Partey (Villarreal), Sibo (Oviedo), A. Boakye (Saint-Etienne), Yirenkyi (Nordsjaelland), Semenyo (Man City), E. Owusu (Auxerre)
Atacanți: Sulemana (Atalanta), Bonsu Baah (Al Qadsiah), Nuamah (Lyon), Fatawu, J. Ayew (Leicester), Thomas-Asante (Coventry), P. Adu (Viktoria Plzen), I. Williams (Bilbao)