Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Arabii au fost tranșanți după victoria României cu Austria

Arabii au fost tranșanți după victoria României cu Austria

Arabii au fost tranșanți după victoria României cu Austria
SPORT PICTURES

Succesul naționalei României, cu Austria, în preliminariile CM 2026, venit în minutul 90+5, i-a făcut arabi să fie tranșanți.

Goilul lui Ghiță, cu capul, după centrarea excelentă a lui Ianis Hagi, ține România în cărțile calificării directe. Arabii scot în evidență că tricolorii au oprit invincibilitatea austriecilor.

Cum au reacționat arabii după România – Austria 1-0

Fără punct pierdut în primele 5 meciuri din Grupa H de calificare la Campionatul Mondial din 2026, care va avea loc în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, Austria venea ca mare favorită la București.

În plus, precedentele rezultate ale „tricolorilor”, 2-2 în Cipru, după ce au condus cu 2-0, și o victorie chinuită, 2-1, în fața Republicii Moldova, nu aveau darul de a liniști. Cu toate acestea, naționala pregătită de Mircea Lucescu s-a impus cu 1-0.

„România pune capăt recordului perfect al Austriei în calificări! Debutul perfect al Austriei în calificările la Cupa Mondială FIFA a fost pus capăt de România pe Arena Națională, prin golul victoriei marcat de rezerva Virgil Ghiță în minutul 95 pentru gazde.

Echipa lui Ralf Rangnick rămâne lidera Grupei H cu două meciuri rămase de jucat, dar nu a reușit să-și mărească avansul de două puncte față de Bosnia-Herțegovina”, au scris jurnaliștii de la beinsports.com.

România mai are de jucat în deplasare cu Bosnia-Herțegovina și acasă cu San Marino

Până la ora meciului de pe Arena Națională, Austria învinsese România acasă cu 2-1 (goluri Gregoritsch 42, Sabitzer 60 / respectiv Tănase 90+4), San Marino în deplasare cu 4-0 (Arnautović 3, 15, Gregoritsch 11 și Baumgartner 27), Cipru acasă cu 1-0 (Sabitzer 54, din penalty), Bosnia-Herțegovina în deplasare cu 2-1 (Sabitzer 49 și Laimer 65 / respectiv Džeko 50) și San Marino acasă cu 10-0 (Schmid 7, Arnautović 8′, 47′, 83′, 84, Gregoritsch 24, Posch 30, 42, Laimer 45, Wurmbrand 76).

Pe 15 noiembrie au loc meciurile Cipru – Austria (de la ora 19:00) și Bosnia-Herțegovina – România (21:45), iar trei zile mai târziu se joacă Austria – Bosnia-Herțegovina și România – San Marino (ambele de la 21:45).

În acest moment, Austria este lider cu 15 puncte și golaveraj 19-3, urmată de Bosnia-Herțegovina cu 13 puncte și 13-5, România cu 10 puncte și 11-6, Cipru cu 8 puncte și 11-9 și San Marino fără vreun punct.

La egalitate de puncte în clasamentul final se aplică următoarele criterii de departajare: golaverajul general din grupă, numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile grupei, rezultatele directe, golaverajul duelurilor directe, numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe, golurile marcate în deplasare în meciurile directe, numărul mai mic de avertismente încasate în grupă și tragere la sorți.

Chiar dacă ratează ocuparea locului 2, care duce la baraj, naționala României rămâne în cărți, deoarece va lupta în continuare pentru calificarea la CM 2026, în calitate de câștigătoare a grupei din ediția precedentă a Ligii Națiunilor.