„Noul Jose Mourinho”. Ce transformare au descoperit spaniolii la antrenorul lui Real Madrid

„Noul Jose Mourinho”. Ce transformare au descoperit spaniolii la antrenorul lui Real Madrid
O nouă versiune a lui Jose Mourinho pe banca tehnică. Sursa Foto: PROFIMEDIA, 28.07.2026

Presa din Spania a pus accent pe faptul că antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho (63 de ani), s-a schimbat.

De-a lungul timpului, întreaga lume a putut observa cum egoul super-tehnicianului portughez a crescut. De altfel, acest aspect „l-a distanțat” pe „The Special One” de Real Madrid în urmă cu cu mai bine de un deceniu, potrivit ibericilor. Acum, lucrurile s-au modificat, iar jurnaliștii spanioli l-au analizat pe „noul Jose Mourinho”.

Portretul noului antrenor de la Real Madrid, Jose Mourinho: „La fel de exigent pe teren, mai uman în afara lui”

În data de 11 iunie 2026, oficialii clubului madrilen au făcut anunțul cu privire la instalarea lui Jose Mourinho pe banca tehnică. Lusitanul a semnat un contract valabil trei ani și a revenit astfel pe „Santiago Bernabeu”, după mandatul consumat în perioada iulie 2010 – iunie 2013.

Marca a pus lupa pe „principalul” Realului, titrând: „Noul Mourinho: la fel de exigent pe teren, mai uman în afara lui”.

Potrivit oamenilor de presă din Spania, disciplina a rămas aceeași. Totuși, „Mou” a scăpat de „egoul care, în cele din urmă, l-a distanțat de Real Madrid acum 13 ani”.

În încercarea de a repara situația în plan sportiv, ex-campioana Europei l-a adus pe lusitan. Madrilenii „au apelat la o figură cunoscută pentru a îndrepta lucrurile și pentru redarea autorității pe bancă, despre care conducerea susține că a fost grav afectată în ultimii ani”, conform sursei citate.

Reputatul Jose Mourinho s-a întors pe „Bernabeu”, dar această versiune a sa este „oarecum diferită”:

„Bătrânul Mourinho își impune deja autoritatea: exigență maximă, atenție sporită la detalii și muncă non-stop. Antrenorul nu s-a schimbat prea mult, potrivit celor care au lucrat cu el, în ceea ce privește stilul de joc. Obiectivul său este de a insufla o etică a muncii care s-ar fi putut pierde în ultimii ani și de a uni lotul.

În primul său mandat, cuvântul-cheie ar fi fost «impunere», ceea ce a dus la tensiuni între el și aproape toate figurile consacrate ale acelei epoci, dar cei care îl cunosc sunt de părere că acum caută mai mult consens”.

Intensitate maximă în pregătire

Au fost analizate și antrenamentele derulate sub comanda lui Jose Mourinho: „Tehnicianul îmbină munca fizică și munca la nivel tactic, dar, ca întotdeauna, pregătirea cu mingea are prioritate”.

Sesiunile de pregătire „nu sunt excesiv de lungi, dar sunt întotdeauna foarte intense”, scriu spaniolii.

În perioada petrecută pe banca lui Real, Mourinho a demonstrat că nu se ferește de „bătălii”. S-a „duelat”, rând pe rând, cu arbitri, cu jucătorii și cu antrenorii Barcelonei și chiar și cu jurnaliști. „Cu toate acestea, unii dintre cei care au vorbit recent cu el nu îl mai văd pe portughez la fel de combativ cu lumea din exterior”, au mai notat ibericii.

În concluzie, noua latură a lui Jose Mourinho ar putea reprezenta biletul câștigător pentru Real Madrid. „Principalul” începe un nou capitol în povestea carierei sale, dorind unitate în vestiar și în birouri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]