Situația lui Julian Alvarez la Atletico Madrid devine din ce în ce mai tensionată. Acum, clubul din capitala Spaniei încearcă să găsească o soluție înainte de încheierea perioadei de mercato.
Conform informațiilor oferite de jurnaliștii spanioli, se pare că gigantul din La Liga vrea să îl vândă pe atacant la Arsenal, în Premier League, în loc să întărească o rivală directă din campionat, cum e FC Barcelona.
Atletico Madrid a luat o decizie în ceea ce-l privește pe Julian Alvarez. Jurnaliștii din Spania notează că gigantul din La Liga dorește să îl vândă pe atacant la Arsenal, în Premier League, în loc să întărească o rivală din competiția internă, precum FC Barcelona.
Pentru ca această mutare să fie posibilă, londonezii ar trebui să vireze în conturile celor de la Atletico Madrid suma de 150 de milioane de euro, care nu este una de neglijat.
De menționat este că Alvarez și-a manifestat dorința de a ajunge pe Camp Nou. Cu toate acestea, Atletico nu vrea să îl cedeze unei rivale din La Liga și a transmis în ultimele săptămâni că fotbalistul argentinian nu este de vânzare. Acest aspect a fost susținut atât de conducerea clubului, cât și de antrenorul Diego Simeone.
Situația s-ar putea schimba doar în cazul în care Arsenal Londra ar înainta o ofertă care să fie pe placul spaniolilor.
Relația dintre atacantul argentinian și suporterii celor de la Atletico Madrid s-a stricat destul de mult în ultima perioadă. Acesta a fost fluierat la meciul cu Villareal, încheiat la egalitate, scor 2-2, după o vară în care viitorul său a fost pus frecvent sub semnul întrebării.
Fotbalistul a fost introdus în teren în minutul 66 și a fost întâmpinat ostil de o parte a publicului prezent pe Metropolitano, semn că fanii nu sunt de acord cu dorința atacantului de a ajunge la FC Barcelona.
Conform informațiilor oferite de britanici, se pare că Arsenal, campioana Angliei, lucrează deja la acest transfer, pe care vrea să îl finalizeze înainte de închiderea ferestrei de mercato.
Se pare că suma de transfer uriașă solicitată de Atletico Madrid nu este principala problemă a londonezilor. Aceștia trebuie să îl convingă pe Alvarez să renunțe la ideea unui transfer la FC Barcelona.