Fiorentina a jucat un amical de lux, împotriva lui Real Madrid, pe care l-a încheiat 2-2. Drăgușin (24 de ani) și Vieri au fost singurii integraliști la echipa italiană, iar românul a impresionat.
Antrenorul Fabio Grosso i-a pus la lucru, cu Real Madrid, pe cei 6 jucători sosiți în vară la Fiorentina. Radu Drăgușin a fost printre evidențiați, primind nota 6,5.
La o zi după decesul marelui Franco Baressi, Fiorentina și Real Madrid s-au întâlnit, la Klagenfurt, într-un meci amical.
Partida a început cu un moment de reculegere în memoria fostuli fundaș italian. Tehnicianul Fiorentinei, italianul Fabio Grosso, l-a titularizat pe Radu Drăgușin.
Internaționalul român este unul dintre cei 6 jucători aduși de gruparea viola în această vară. El a rămas pe teren până la final, ca și celălalt fundaș central, brazilianmul Viery.
„Fundașul român a avut un impact imediat, asumându-și rapid conducerea liniei defensive. Trebuie să se îmbunătățească la capitolul condiției fizice.
Dar prin personalitatea și prezența în joc pe care le-a arătat pare că și-a câștigat statutul de jucător cheie în apărarea lui Grosso”, scrie Firenze Viola, care îi dă nota 6,5.
Alt remarcat este mijlocașul francez Arthur Atta, transferat de la Udinese în schimbul a 25 de milioane de euro. El a impresionat prin condiția fizică și modul în care s-a integrat în lot.
Folosit cu echipa din Madrid atât ca mijlocaș central, cât și ca mijlocaș ofensiv, a dat semne că se înțelege excelent cu noii colegi și este pregătit pentru începutul sezonului.
Nota 6,5 a luat și Inao Oulai, adus de la Tranzonspor pentru 26 de milioane de euro. Jucătorul născut în Coasta de Fildeș a avut puțin timp să se adapteze, dar a aratătat că are calitate.
De asemenea, Viery, pe care Fiorentina a dat brazilienilor de la Gremio 16.000.000 de euro, a demonstrat o bună condiție fizică și capacitatea de a vedea spațiile libere.
El trebuie să asimileze mai bine cerințele fotbalului italian și mai are de lucrat la abilitățile tehnice și tactice, scrie publicația italiană.
În ceea ce privește centrul apărării, ziariștii sunt de părere că titulari vor fi Viery și Drăgușin, pe care Fiorentina a dat, în total, 16,5 milioane de euro.
Echipa italiană este obligată să-l ia definitiv pe român, dacă-l folosește un anumit număr de meciuri în sezonul 2026/2027.
Astfel, la a 22-a sa apariție a lui Radu Drăgușin, Fiorentina va achita plăti cele 17,5 milioane de euro convenite cu Tottenham pentru transferul definitiv.
Dar lucrurile nu sunt așa de simple. Grosso îl va avea la dispoziție și pe Marin Pongracic, revenit recent la antrenamente după ce a participat cu naționala Croației la Cupa Mondială.
Fundașul central a fost integralist în ultimele două meciuri din Grupa L, 1-0 cu Panama și 2-1 cu Ghana, dar și cu Portugalia, 1-2, din 16-imile de finală.
Grosso nu poate lăsa pe banca de rezerve un astfel de jucător, care va face testele fizice obișnuite și se va antrena individual la sală. De marți, va fi sub comanda antrenorului.
În ultimele ore, s-a vorbit despre un interes din partea AC Milan, dar deocamdată este în acte jucătorul Fiorentinei.
La fel ca Luca Ranieri, fundașul central care în sezonul trecut a purtat banderola de căpitan la 21 din cele 45 de meciuri pe care le-a jucat.