Daniel Bîrligea a ajuns rezervă de lux în Serie A. Ce statut a ajuns să aibă atacantul naționalei

Daniel Bîrligea a ajuns rezervă de lux în Serie A. Ce statut a ajuns să aibă atacantul naționalei
Daniel Bîrligea, rezervă la Frosinone. Sursa foto: Profimedia 13.09.2026

Visul lui Daniel Bîrligea (26 de ani) de a se impune în Serie A riscă să fie năruit. Atacantul a ajuns rezervă, la nici o lună de când și-a pus semnătura pe contractul cu Frosinone.

Ba mai mult, nu a intrat deloc pe teren în meciul din etapa a patra, în urma căruia echipa sa a rămas cu un punct, deși a condus. Adversară i-a fost chiar Genoa lui Dan Șucu, pe „Luigi Ferraris”.

Giorgi Kvernadze a deschis scorul în minutul 14, finalizând perfect un contraatac, dar avantajul a durat până în repriza secundă. Gazdele au alergat după egalare și au obținut-o în minutul 50, grație lui Johan Vasquez, care a trimis mingea în poartă după un corner. Acesta a fost și scorul final.

Daniel Bîrligea, rezervă neutilizată în meciul cu Genoa

Adus de la FCSB sub formă de împrumut, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro, Daniel Bîrligea a avut trei apariții în tricoul lui Frosinone, fără să-și fi trecut numele pe lista marcatorilor sau să fi ieșit în evidență cu vreo pasă decisivă.

Prin urmare, antrenorul Massimiliano Alvini l-a trecut pe banca de rezerve în partida cu Genoa și nu l-a introdus deloc. O premieră negativă pentru el.

De altfel, jurnaliștii italieni nu-i dau prea multe șanse de a juca, ținând cont de concurența din avanposturi. Antonio Raimondo a fost titular, în vreme ce Tomas Bobcek – slovacul transferat de la Lechia Gdansk, formație din eșalonul secund al Poloniei, pentru 11 milioane de euro, a primit minute și e de așteptat să i se ofere credit în continuare.

Românul, în schimb, pare să fi devenit cea de-a treia variantă pentru postul de atacant. Doar 75 de minute a bifat în total, de când s-a alăturat echipei: unul cu Fiorentina, 63 cu Sassuolo, în Coppa Italia, 11 cu Venezia.

Motivul pentru care nu a ajuns la Genoa: „Un jucător român trebuie să zbârnâie, pentru că lucrurile astea se pot interpreta

Înainte de a ajunge la Frosinone, Bîrligea le-a fost propus și celor de la Genoa. Răzvan Raț a oferit informația, dezvăluind, totodată, că a existat o reticență în privința jucătorilor români, mai ales după dezamăgirea provocată de Nicolae Stanciu.

„Daniel Bîrligea ne-a fost propus (n.r. la Genoa), înainte să ajungă la Frosinone. Plătisem banii pe Colombo, îl luasem pe Havel, dar îl aveam și pe Vitinha. Aveam deja prea multe opțiuni.

În același timp, ne-am fi gândit de două ori, dacă Bîrligea ar fi fost cu adevărat o opțiune pentru noi, pentru că mai există o problemă – a pașaportului, pentru că e românesc. Am avut deja o experiență cu Nicușor Stanciu, iar când aduci un jucător român trebuie să zbârnâie, pentru că lucrurile astea se pot interpreta”, a declarat fostul internațional, la Voyo Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania