Cristi Chivu va fi primit de Papa Leon la Vatican, chiar în ziua în care Inter va juca împotriva lui Lazio, în meciul contând pentru etapa 36 din Serie A. Potrivit anunțului oficial al lui Inter, la această întâlnire cu suveranul pontif vor participa jucătorii și cei din conducerea clubului.
Inter este noua campioană a Italiei, iar titlul „pecetluit” duminică, după victoria împotriva celor de la Parma, este al 21-lea din istorie.
Cristi Chivu, antrenorul care a scris istorie în Italia, va fi primit de Papa Leon, conform unui anunț oficial al lui Inter.
„Un moment special pentru Inter, campioana Italiei: cu ocazia meciului din deplasare de la Roma împotriva echipei Lazio, o delegație a clubului va fi primită în audiență de Papa Leon al XIV-lea la Vatican.
Întâlnirea este programată pentru sâmbătă, 9 mai, la ora 10:00 (n.r. ora locală): vizita la Sfântul Părinte va deschide o zi în care Inter va intra pe teren împotriva echipei Lazio la Stadio Olimpico de la ora 18:00(n.r. ora locală)”, se arată în anunțul lui Inter.
În meciul din tur, Inter s-a impus cu scorul de 2-0.
Papa Leon, primul suveran pontif originar din SUA, urmărește și practică sportul, inclusiv tenisul. Anul trecut, un jurnalist i-a propus să organizeze un meci caritabil, iar răspunsul lui Papa Leon a fost unul pozitiv. În momentul în care jurnalistul a precizat numele legendarului Andre Agassi ca adversar, Papa Leon, în spirit de glumă, a spus că nu îl vrea pe Jannik Sinner ca adversar. Numele liderului mondial, campionul en-titre de la ATP 1.000 Roma, tradus din limba engleză înseamnă păcătos.
În privința echipei de fotbal din Serie A pe care Papa Leon o susține, aceasta este AS Roma, potrivit ESPN.
Campioana din Serie A de anul trecut, Napoli, care a devansat Inter cu numai un punct, a fost primită de Papa Leon la Vatican în audiență.
„Presa spune că sunt fan AS Roma, dar sunteți bine veniți”, a spus Papa Leon, conform unei transcrieri, citate de sursa menționată anterior.