Cristi Chivu e contestat în Italia. De unde a pornit totul. „Chiar nu poate cere asta”

Cristi Chivu, criticat de un jurnalist italian. Sursa foto: Profimedia 16.09.2026

Inter s-a descurcat de minune în primele patru etape de campionat, obținând 12 puncte din tot atâtea posibile, dar Cristi Chivu (45 de ani) nu a scăpat de critici. Un jurnalist italian i-a reproșat declarațiile făcute după meciul cu Udinese, scor 5-3.

Totul a pornit de la portarul  Josep Martinez, care a greșit grav, provocându-le mari emoții fanilor. Echipa românului a fost nevoită să revină de la 0-2, cum s-a întâmplat și în derby-ul cu Napoli, scor 3-2.

De altfel, spaniolul s-a făcut vinovat și pentru unul dintre golurile marcate de Real Madrid în duelul din faza principală a Ligii Campionilor, pierdut de „nerazzurri”, scor 1-2. El a încercat un dribling în propriul careu, dar a fost deposedat de Federico Valverde, care a înscris apoi fără probleme.

Cristi Chivu, criticat din cauza lui Josep Martinez

După partida cu Udinese, Cristi Chivu nu l-a taxat deloc pe Martinez pentru gafele comise. Ba chiar i-a sărit în apărare și le-a cerut jurnaliștilor să înceteze cu titlurile care sugerează că Inter ar avea o problemă între buturi.

„Anul trecut, problema era Sommer, iar dumneavoastră ați subliniat asta imediat. Anul acesta, începem deja să-l vizăm pe Martinez. El și Provedel contribuie la echipă, iar atâta timp cât luptă pentru asta, îmi pare rău să spun, îl voi apăra până la moarte. Este important pentru noi, muncește mereu din greu și v-aș ruga să nu mai faceți titluri în fiecare săptămână din cauza problemei portarului”, a transmis tehnicianul.

Surprinzător sau nu, declarația a dus la o serie de critici în spațiul public. Cea mai dură reacție i-a aparținut lui Giuseppe Pastore, un cunoscut jurnalist și scriitor italian.

„Chivu îi apără pe portari, în alte cazuri era Sommer, acum e Pepo Martinez. Să începem prin a lămuri asta. Antrenorul „nerazzurrilor” a venit cu clasica «Excusatio non petita» în conferința de presă (n.r. «Excusatio non petita, accusatio manifesta», un proverb latin care înseamnă «scuza necerută, acuzare evidentă»).

El vine și spune: «Nu-l vorbiți de rău pe Martinez, de fapt, nu faceți titluri despre Martinez». Ca și cum antrenorul lui Inter ar putea decide chiar și titlurile din presă. Chiar nu poate cere asta”, a spus el, în cadrul unui podcast.

Avertisment pentru Chivu: „S-a terminat jocul cu focul”

În altă ordine, presa din Peninsulă a analizat precedentele două victorii ale campioanei și i-a transmis un mesaj ferm lui Cristi Chivu: faptul că adversarii au condus de fiecare dată cu 2-0 reprezintă un motiv de îngrijorare.

„A te afla în situația de a trebui să recuperezi un dublu dezavantaj nu poate decât să declanșeze un mic semnal de alarmă. Chiar și în cazul unui antrenor precum Cristian Chivu, care tinde întotdeauna să caute aspectele pozitive mai degrabă decât cele negative, și al unei echipe care, oricum, atât împotriva lui Napoli, cât și împotriva celor din Friuli, a găsit puterea de a reacționa fără prea multe drame, cu mândrie și încredere în propriile forțe, până la a răsturna rezultatul”, a remarcat DAZN.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]