Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Adrian Mutu ajunge la Inter, fosta lui echipă, după ce a discutat cu Cristi Chivu

Adrian Mutu ajunge la Inter, fosta lui echipă, după ce a discutat cu Cristi Chivu

Florentin Dincă
Adrian Mutu ajunge la Inter, fosta lui echipă, după ce a discutat cu Cristi Chivu
Foto: Mediafax Foto

Adrian Mutu a dezvăluit că a vorbit la începutul acestui an cu Cristi Chivu, fostul său coleg de la echipa națională, pentru a merge la antrenamentele lui Inter Milano.

„Briliantul” susține că a rămas foarte bun prieten cu actualul antrenor al nerrazzurilor, chiar dacă recunoaște că nu s-au „sunat în fiecare zi”.

Adrian Mutu a vorbit cu Cristi Chivu și merge la Inter Milano

Fostul decar al naționalei României spune că a discutat la început de 2026 cu Cristi Chivu, pentru a merge să-și ia notițe de la el la ședințele de pregătire ale lui Inter Milano.

„Briliantul” dezvăluie că a rămas în relații excelente cu antrenorul liderului din Serie A, chiar dacă recunoaște că în ultimii mulți ani nu s-au mai căutat atât de des.

„Eu am vorbit cu Cristi în ianuarie și rămăsese după ce iese din focul ăsta cu cupele, când se mai liniștește… Bine că mi-ai amintit să-i zic, ‘bă, la Inter nu ești liniștit niciodată’.

Eu vreau să mă duc o săptămână la el, bine, nu o săptămână, că e mult, dar câteva zile la antrenamente să văd cum vede el fotbalul, cum profesează, să mai furăm din skill-uri, să vedem ce se întâmplă.

Mie-mi răspunde. Înțeleg că e ocupat ca antrenor la echipă de nivelul ăsta, dar el este un băiat deschis. Avem o relație bună și am fost tot timpul într-o relație bună, chiar dacă nu ne-am sunat în fiecare zi”, a declarat Adi Mutu la DigiSport.

SURSĂ: ProSport

Invidios pentru succesul fostului său coleg de națională

În ciuda celor spuse mai sus, Adrian Mutu pare că este invidios pe succesul lui Cristi Chivu, cel care antrenează una dintre cele mai galonate echipe din lume.

„Briliantul” este de părere că fostul său coleg de la prima reprezentativă a avut noroc să preia prima echipă a lui Inter Milano, după ce anii trecuți a pregătit echipe de juniori și tineret ale grupării italiene.

Asta în timp ce Mutu este fără contract de un an de zile, după ce s-a despărțit de Petrolul. În cariera sa, acesta le-a mai pregătit pe FC Voluntari, Al-Wahda 2, România U21, FCU Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj.

„Parcursul lui Chivu îl vezi o dată la 100 de antrenori. A avut noroc, dar este și antrenor bun. Nu prea vezi ca un antrenor să ajungă de la tineret direct la prima echipă.

De obicei trebuie să îți croiești drumul până la acel nivel. Și mie mi-ar plăcea să ajung să antrenez la cel mai înalt nivel ca el, dar nu aș avea o problemă să parcurg toate etapele până acolo”, a spus Adrian Mutu pentru FirenzeViola.