Dezastrul e complet pentru Manchester City! Premier League a dat verdictul oficial în scandalul fără precedent: „A încălcat sistematic regulile timp de un deceniu!”

Gigi Grigorescu
Suma imensă rulată de Manchester City timp de un deceniu pentru a încălca regulile financiare din Premier League. Profimedia, 29 septembrie 2026

Nu mai e loc de scăpare pentru Manchester City! Premier League a anunțat că „cetățenii” au încălcat sistematic regulile timp de un deceniu.

Clubul patronat de șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan din 2008 a fost găsit vinovat de cele mai grave încălcări ale regulilor financiare prin intermediul unor tranzacții fictive.

Suma imensă rulată de Manchester City timp de un deceniu pentru a încălca regulile financiare din Premier League

Diriguitorii primei divizii de fotbal din Anglia au confirmat că Manchester City a fost găsită „vinovată de toate acuzațiile legate de încălcări grave” ale regulilor sale financiare.

Concret, gruparea patronată de 18 ani de șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan a manipulat evidențele contabile cu o sumă de 900 de milioane de lire sterline.

În euro, asta înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât un miliard. Vineri, lumea fotbalului era șocată de faptul că Manchester City a fost găsită vinovată de o serie de nereguli.

„Cetățenii” erau găsiți vinovați de o comisie independentă din Premier League pentru 114 din cele 130 capete de acuzare legate de încălcarea regulilor financiare ale întrecerii.

Totul s-a întâmplat în perioada 2009-2018, iar verdictul a provocat un șoc în lumea fotbalului. S-a vorbit chiar de posibila excludere din campionat.

Iar acum au apărut detaliile. Premier League transmite că City a încheiat contracte fictive, care prezentau eronat acordul real dintre părți, cu o serie de parteneri comerciali.

De asemenea, s-a bazat pe înțelegeri fictive cu alți parteneri, pentru a umfla artificial veniturile clubului și a reduce costurile.

În plus, cei de la Manchester City au depus situații financiare eronate și au ascuns starea reală a finanțelor sale față de auditori și de autoritățile de reglementare din fotbal.

Manchester City a depus situații financiare eronate și a ascuns situația reală a finanțelor sale față de auditori

Premier League mai înștiințează că, în perioada vizată, când a câștigat 8 trofee majore, clubul a încălcat semnificativ limitele de cheltuieli impuse de Premier League și UEFA.

Înțelegerile cu mai mulți sponsori făceau parte dintr-o schemă de finanțare mascată, prin care companiile trebuiau să plătească doar o parte din taxele de sponsorizare aferente.

Diferența era acoperită de Abu Dhabi United Group Investment & Development Ltd (ADUG), proprietarul clubului.

Comisia a identificat și alte aranjamente fictive, finanțate de ADUG, care au permis clubului City să raporteze cheltuieli operaționale mai mici decât cele reale.

Veniturile au fost umflate, iar costurile reduse cu o sumă totală de 900 de milioane de lire sterline, într-o încercare de a respecta regulile privind cheltuielile.

Rezultatul a fost că gruparea a „depus situații financiare eronate și a ascuns situația reală a finanțelor sale față de auditori și de organismele de reglementare din fotbal”.

Dacă Manchester City ar fi raportat cifrele corect, „ar fi încălcat limitele de cheltuieli impuse atât de Ligă, cât și de UEFA, cu o marjă foarte mare”.

Regulile financiare după care se desfășoară Premier League au fost aprobate chiar de cluburi

Comisia mai a constatat că oficialii grupării au încălcat în repetate rânduri obligațiile de cooperare și bună-credință, neacordând sprijin în cadrul anchetei de 4 ani a Premier League.

„Decizia principală stabilește faptele referitoare la ceea ce s-a întâmplat la Manchester City în această perioadă.

Aceasta detaliază modul în care clubul a încălcat sistematic regulile Premier League timp de aproape un deceniu.

De asemenea, confirmă justețea deciziei Premier League de a iniția acest caz. Deși procesul de până acum a fost lung și dificil, Liga a lucrat ca faptele să fie stabilite independent.

O responsabilitate esențială a Premier League este să se asigure că regulile, aprobate chiar de cluburi, sunt respectate pentru a proteja integritatea competiției.

Este crucial ca Liga să rămână competitivă și echitabilă pentru toate cluburile și pentru suporter”, a transmis Richard Masters, directorul executiv al Premier League.

Ce a transmis clubul după anunțul șocant al celor de la Premier League

Există, evident, alte aspecte ale cazului care trebuie soluționate, inclusiv sancțiunea care se va aplica pentru aceste încălcări.

Într-un comunicat dat publicității la scurt timp după aceea, cei de la Manchester City s-au declarat dezamăgiți și surprinși și au făcut referire la opinia Comisiei Premier League.

„Clubul este nevinovat în privința acuzațiilor formulate de Premier League și dispune de un ansamblu vast de dovezi incontestabile care susțin toate pozițiile sale legate de acest caz.

Prin urmare, clubul va acționa cu fermitate și, acolo unde este necesar, în mod proactiv, în toate forurile de reglementare și juridice adecvate.

Clubul a respectat procedurile legale, bazându-se pe premisa că Premier League va acționa ca un organism de reglementare independent”, a transmis clubul.

Manchester City a câștigat, printre altele, 4 titluri în Premier League în perioada vizată de anchetă

Deși inițial s-a scris că Manchester City a fost acuzată în februarie 2023 de 115 încălcări ale regulamentului, cifra exactă este 130, notează Daily Mail.

54 de acuzații vizau nefurnizarea de informații financiare actualizate și exacte și 14 priveau nefurnizarea de rapoarte financiare exacte privind salariile jucătorilor și a antrenorilor.

Între 2009 și 2018, clubul a câștigat 4 titluri în Premier League, Cupa Angliei (FA Cup) și trei ediții ale Cupei Ligii.

Au mai existat 5 capete de acuzare privind „nerespectarea reglementărilor UEFA, inclusiv a celor referitoare la Fair-Play-ul Financiar”.

Alte 7 acuzații de încălcare priveau normele Premier League privind profitabilitatea și sustenabilitatea în perioada 2015–2018.

De asemenea, 35 de acuzații erau legate de lipsa de cooperare în cadrul anchetelor Premier League, desfășurate între 2018 și 2023.

Audierile referitoare la cele încălcările regulilor financiare au început în septembrie 2025, la Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor din Londra.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]