Ratarea care te face om

Redactor:
Ciuca Mihai

…Contraatac, pătrundere în careu, atacantul simulează șutul, portarul se culcă, în careu mai apare un coleg al vârfului, apare și al doilea, ambii așteaptă cu disperare pasa, atacantul mai simulează o dată șutul, portarul se culcă iarăși după fentă… Ratare. Ați văzut această fază de multe ori prin secvențele de arhivă din campionatul nostru de odinioară. Ratări inconfundabile marca Sorin Cârțu. Ratări într-adevăr mărețe, de care, după ce-ți mai trecea oful, ceea ce i se mai întâmpla chiar și lui Valentin Stănescu, îți aduceai oricând aminte de plăcere. Aveau savoarea lor.
Ratarea lui Traore, cam tot cu ce ne-am ales după meciul de pe Olimpico de vreme ce e singurul subiect pe buzele tuturor, nu are absolut nimic atrăgător, șarmant în ea, nicio picătură de parfum care să reziste și mâine, și poimâine. A fost ca-n reclamele cu sprayurile care se pierd de acasă până te-ai suit în metrou. În numai câteva frânturi de secundă, Traore a fost și scârțar, și necioplit. Nici nu i-a pasat lui Culio, a mai și ținut să rupă poarta cu ochii închiși. A fost genul de ratare care-i enervează pe toți pentru că nu poate fi invocat ghinionul, paiul de care se agață mai toți chibiții. În locul lui Traore, ce l-ar mai fi perpelit Cârțu pe Lobonț ca pe vremuri pe Moraru sau pe Iordache.

Pe Cârțu, și ratările fabuloase l-au făcut fotbalist de legendă. Și lui Traore ratarea cu Roma, desenată cu totul altfel, poate că i-ar fi conturat profilul de jucător de rasă. Iar la o ratare fermecătoare, de fotbalist cu har, după ce s-ar fi dat cu capul de copertina băncii de rezerve, Cârțu ar fi fost primul care-l ierta și-l înțelegea pe Traore. Pe vremea mea, nene, ehe, cu Benfica și cu Bordeaux…

Redactor:
Ciuca Mihai
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×