„Nu sunt o țeapă”

Redactor:
Ciuca Mihai

Hodoronc-tronc, acum și Latovlevici. Filiera Poli – Steaua chiar pare blestemată. De ceva ani, de când cele două tot fac schimb de prizonieri, n-a fost sezon pe care să nu-l rateze complet măcar unul dintre cei proaspăt transferați. Le-a venit rândul când lui Ovidiu Petre, când lui Pleșan, când lui Emeghara. Doar Nicoliță parcă s-a accidentat mai ca omul… Două-trei săptămâni pe tușă și înapoi pe gazon. Prin comparație cu Emeghara ori Pleșan, Latovlevici se simte un norocos. Doar două luni de pauză, atât, s-ar întinde tratamentul pentru un disconfort renal. Are încredere în primul diagnostic. În interviul Tv de la poarta stadionului Ghencea, Latovlevici se străduia să rămână  la fel de senin precum în secvențele de acasă, de dinaintea Sărbătorilor, în care se tăvălea prin zăpadă cu St.Bernardul cu fularul Stelei încolăcit pe post de zgardă. Doar brava în fața camerelor, o îndoială, un ghimpe în suflet nu se pot ascunde pe de-a-ntregul.  Două luni pot fi patru, pot fi șase… De unde și cealaltă durere apăsătoare. „Vreau să-i conving pe toți că nu sunt o țeapă”. Adică nu e noul Emeghara, o înlocuire post pe post în teren și-n rezerva de spital. Acum vreo doi ani, cine și-ar fi imaginat un destin atât de crud cu un Emeghara vânjos și semeț?

„Nu sunt o țeapă” e de fapt mesajul unui fotbalist (încă) nealterat de himerele Capitalei nocturne, ceea ce lui Latovlevici i-a creat probabil și un disconfort în vestiarul Stelei, când se depănau cu detalii picante aventurile galante din weekend lunea, în ziua de recuperare. Marian Iancu are un fler ca nimeni altul când e de adulmecat o afacere profitabilă. S-a păcălit și când l-a împrumutat pe te miri ce pe Latovlevici la Bistrița și când n-a crezut în explozia acestuia și l-a vândut Stelei pe câteva sute de mii de euro. „Dacă cineva se simte păcălit, eu sunt gata să-l cumpăr înapoi pe Latovlevici”. L-ar lua înapoi cu aceiași bani după ce Latovlevici și-a dublat cota într-un singur tur de campionat. E cel mai frumos compliment pe care i-l poate face cineva unui jucător strivit de un moment de tristețe și răscolit inevitabil de destinul nefericitului Emeghara.

Redactor:
Ciuca Mihai
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele