Țeapă în familie

Negustorul Hagi a dat în sfârșit o lovitură mai consistentă după 6 ani de funcționare a academiei sale și l-a păcălit pe nașul sau finul său, niciodată nu rețin care ce e în această relație de rudenie, Gigi Becali, cu Florin Tănase, vândut la Steaua cu 1,5 milioane de euro plus alte numeroase bonusuri consistente care pot urca suma de transfer la o cotă amețitoare pentru o tranzacție internă, ca să nu mai vorbim în ce vremuri de restriște financiară s-a realizat. Cumătru, cumătru, da” brânza e pe bani, cum se spune mai ales la aromâni. Chestiunea e că Becali nu a cumpărat mare brânză cu acest munte de bani. Asta dacă nu cumva suma de transfer nu ascunde și o săgeată către incredibila linie de clasament dintre cele două echipe, cu victorii pe linie pentru Steaua, cu un unic succes pentru Viitorul, la faimoasa „omenie”, și fără niciun egal, raport care sfidează matematica fotbalistică pe orice meridian al planetei.

„Tase al meu”, jucătorul lăudat în gura mare de negustorul Hagi în iarmarocul fotbalului românesc, a fost cel mai slab fotbalist din lotul gonflat al lui Iordănescu dus la amicale în Italia înainte de EURO. „Tase al meu” a fost pământ de flori într-o dublă cu o echipă decentă din Europa, Gent, ca de altfel tot „proiectul unic, serios” Viitorul. În acest început de sezon intern, Tănase a fost șters, în nota generală a echipei lui Hagi. Însă Becali alege să plătească o sumă astronomică pe noul „Tase al lui”, probabil și împotriva sfaturilor consilierilor lui fotbalistici, Reghe și Meme.

Negustorul Hagi, chiar și după ce s-a încheiat tranzacția, continuă să-și laude marfa vândută în timp ce-și conduce clientul spre ieșirea din bazar: „Tănase are un potențial enorm”. Dacă acesta este cuvîntul ales de Hagi, „enorm”, poate ne spune cum definește potențialul tânărului de 20 de ani Asensio pe care tocmai l-am văzut jucând în Supercupa Europei pentru Real Madrid, deschizând scorul cu un șut formidabil, jucând apoi tot meciul la un nivel ridicat. Cred că ar fi vorba de un potențial „extrem de enorm” în cazul lui Asensio, ca să păstrăm proporțiile între ceie doi tineri.

Becali nu a cumpărat un jucător. Becali este un gambler înrăit, poate depune mărturie în acest sens orice cazino din București, iar acum tocmai a pus un pariu fotbalistic, aflat în euforia reușitei cu Stanciu, o mutare care i-a ieșit extraordinar. Patronul Stelei speră ca Tănase, care, fără îndoială, la 21 de ani, are o marjă importantă de progres, să aducă un câștig financiar spectaculos în anii următori. Însă acest transfer la scara noastră e precum aducerea lui Pogba la Manchester United.  Mourinho nu a adus cu un astfel de efort financiar un „pariu”, ci un jucător de top care trebuie să producă un impact deosebit instantaneu, acum. La Steaua, Tănase este adus cu o sumă amețitoare pentru Liga 1 dar el nici măcar nu merită să joace în primul 11. Jucătorul aflat deja pe poziția lui la Steaua, Hamroun, este mult mai bun. Plus că Steaua este pe punctul de a aduce în acea zonă a terenului un alt jucător mai bun decât Tănase, de Amorim. 

În acest timp, după un an în care toată lumea de la Steaua a căzut de acord că nevoia cea mai stringerntă a echipei este aducerea de vârfuri, tot ce s-a întâmplat pe acel post a fost venirea lui Golubovic, un fotbalist despre care se rostește eterna frază politicoasă care ascunde lipsa de calitate: „se bate admirabil cu adversarii”. Probabil că Tănase va fi folosit și ca atacant central, dar Steaua merita acolo un vârf autentic, nu o improvizație care nu putea să fie atacantul titular nici măcar la Viitorul.

Doar Răzvan Burleanu a reușit să transforme acest transfer într-unul care să conteze. Cu măsura lui absurdă a obligat antrenorii să nu folosească în echipă cei mai buni 11 jucători din lot, un titular fiind privilegiatul federației pe criteriu de vârstă. Și cum Tănase e totuși mai bun decît mediocrii Cojocaru și Tudorie, măcar noua achiziție va fi un U21 mai acceptabi pentru Steaua în Liga 1.

Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri