Hingherul Avram

La Vaslui, urmașii lui Ștefan cel Mare au construit o redută la fel de greu de cucerit precum legendara cetate a Neamțului… În acest sezon, crenelurile ei au cedat doar sub presiunea Stelei. Mai exact sub presiunea arbitrului Colțescu, care a dispărut apoi din peisaj pentru multe etape, prestația sa la acel meci fiind considerată unanim drept jenantă în favoarea Stelei. Sigur, mai puțin de managerul general din Ghencea…

Probabil că și Dinamo ar fi meritat să plece cu toate punctele de pe acest stadion atât de dificil pentru oaspeți. Însă un alt arbitru a decis că aici nu câștigă decât cine trebuie. Adică cel pentru care se încearcă din răsputeri să se facă jocurile în acest sezon. Dinamo ar fi trebuit să primească două lovituri de la 11 metri, însă Avram și trupa lui au survolat evidența sub zâmbetul cinic de amabil al centralului.

Cum ar fi însă să vezi un astfel de arbitraj al lui Marius Avram în momentul în care tatăl său ar deveni președintele Federației Române de Fotbal, funcție pentru care Vasile Avram și-a depus candidatura? Ar fi încă o pată de culoare din acest Absurdistan care este fotbalul românesc.

Aș remarca și decența discursurilor președintelui Anghelache și antrenorului Stoican după o partidă în care Dinamo a fost furată ca-n codru. Și revanșa pe care acești oameni și-o iau pe teren după ce au fost priviți cu neîncredere la începutul mandatului lor la Dinamo. Câinii au fost treziți la viață de acest antrenor-revelație al actualului sezon, iar câțiva din jucătorii semnați în mandatul actualului președinte, precum Thicot, Rotariu sau Țucudean, recuperat din Belgia, sunt motoarele unui Dinamo reinventat și cu marjă serioasă de creștere.

De la superlative, să trec și la dezamăgirea meciului, că Avram nu e chiar o dezamăgire… Sunt printre cei mai mari fani ai lui Sînmărtean, dar nu l-am văzut niciodată așa de slab într-o partidă pe magicianul Vasluiului. Mai mult, dacă Dinu Gheorghe spunea despre Christou de la Pandurii că nu i-a ieșit nici penaltyul pe care ar fi încercat să-l provoace în meciul cu Steaua printr-un henț, lui Sînmărtean i s-ar potrivi și mai bine o astfel de ironie. Căpitanul Vasluiului, jucător de atac, s-a repliat în propriul careu și a comis două intervenții incorecte pe care numai Avram și banda lui, legați la ochi, nu le-au văzut.

În final, să-i dăm Cezarului ce-i al lui. După golul superb de 3 puncte cu Botoșani, Țucudean a marcat un nou gol de autor cu Vaslui și a reușit și o altă fază de vârf de clasă, cu recuperare prin forță, lob subtil și șut care aduc aminte de Țucudean în variantă 2012.  De pe bancă, Dănciulescu poate spera că golul lăsat de el în centrul atacului poate fi umplut de un vârf ieșit din ceața unui experiențe eșuate în Belgia.

Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Gestul făcut de Xabi Alonso după umilința din finala Europa League. S-a dus direct la Istvan Kovacs
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de singuratate!
Cine sunt copiii lui Costel Constantin şi care e adevăratul motivul pentru care marele actor ar fi fost răpus de…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×