Goluri și golănii

Ani în șir am auzit prostia că Mitică și cu Nașu nu fac nimic pentru curățarea fotbalului românesc. O abordare fundamental greșită. E ca și cum te-ai revolta că lupii nu au avut grijă cum trebuie de stână.
Nu poți să-i ceri unuia care a chemat echipele de la vestiare la un meci al lui FC Scornicești pentru a se mai marca niște goluri să vegheze la corectitudinea unei competiții. Sau celuilalt, care afirma că un Ceahlăul – Dinamo a fost blat dar apoi nu a întreprins o anchetă majoră în acest sens. Am văzut recent cum s-au „anchetat” de către autoritatea din fotbal dezvăluirile făcute în presă despre blaturile pentru pariuri sau cum au fost amenințați chiar de cei mai înalți oficiali din fotbalul nostru cei care se decid să facă dezvăluiri despre corupția din acest sport.

Dacă și-ar face un pic de timp între niște hărțuiri sexuale, polițiștii români ar trebui să se implice în această poveste. Vedem din nou în aceste zile venind din Italia vești despre o altă campanie de forță a poliției în privința blaturilor din fotbal, cu focalizare pe echipa din Bari dar nu numai. Sigur, știm cu toții că nu prea ai ce să hărțuiești printre polițistele italiene și probabil aceasta este explicația pentru care „carabinieri” sunt mai atenți la manevrele din calcio.

Și acum câteva indicii pentru poliția română, că nu poate și ea săraca să înceapă chiar așa, fără să o treacă mai întâi strada cineva. Așadar, dragi polițiști, dacă vă verificați agenda telefonică, veți descoperi că-l aveți acolo pe un domn Marian Iancu, pe care l-ați mai găzduit pe la dumneavoastră. Domnia sa povestea la televizor de un ditamai blatul cu care mândra Timișoară i-a livrat un titlu Stelei. Știm că domniile voastre nu vă uitați la televizor pentru că sunteți niște intelectuali rasați proaspăt, dar poate anchetați și d-voastră un autodenunț auzit de toată țara.

Pentru polițiștii care au probleme cu frigul din aceste zile, recomandăm o călătorie pe bani publici în Emiratele Arabe. Acolo vă puteți întâlni cu domnul Olăroiu, cel care era indicat în autodenunțul de la televizor pomenit mai devreme ca fiind cheia blatului. Și, evident, cu domnul Rădoi, care, în plus de blatul pomenit, mai poate povesti în amănunt despre blatul cu care CFR a câștigat campionatul în 2008 în ultima etapă și despre care fostul stelist spune că are toate detaliile de la persoane implicate. Bine, el poate vorbi și despre blatul cu care s-a decis titlul din 2006, și despre faimosul caz „Bunică” de la meciul Gloria Buzău – Steaua…
Sigur că nu se va întâmpla nimic din toate acestea și că blaturile vor continua netulburate să ființeze mai ales într-un fotbal muribund financiar. Poliția va închide ochii într-un mod suav și de acum încolo. Poate și pentru că, parafrazându-l pe ministrul acestei instituții, Radu Stroe, „în poliție există ditamai golănia”. Care se asortează perfect cu golănia din fotbal.

De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
A venit anunțul trist despre Florin Piersic. Medicii nu s-au mai ascuns
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…