Cu pensula-n coaste

După Micuța Picasso, pe happylica lui Măruță (e vorba de o canapea) a poposit aseară doamna Borcea. Asta m-a făcut să mă gândesc că mogulul buteliilor chiar este un Picasso al lui Dinamo. Dacă o iei detaliu cu detaliu, s-ar putea să nu-ți placă tabloul, dar întregul este o capodoperă de dezordine armonioasă. Câinii au fost puși să facă eterna pregătire pentru Liga Campionilor cu un antrenor care tocmai a retrogradat cu brio o echipă ce de un deceniu statea bine mersi în Liga I. Ștefan cel Mare așteaptă să fie salvat de banii lui Turcu. Jucătorii au restanțe la bănci cu lunile. Fanii au restanțe la băncile de pe stadion. Ultrașii fac alianța ortodoxă cu radicalii Stelei Roșii, ai lui Olympiakos și Spartak Moscova, deși comportamentul lor e cel puțin neortodox. După ce este decapitat, Bonetti iese de la șef și spune presei că a discutat despre pictură. Iar șeful pleacă să caute în cel mai mare duty-free din lume antrenorul pe care Dinamo îl făcea free of duty pe când era lider.

Dar să ne întoarcem la happylica (scuze, Măruță, dacă transcrierea e greșită). De acolo aflăm că Borcea păstorește 22 de fini. Un lot cu o linie de atac redutabilă, Niculescu-Niculae. Nu e fain că marele contestatar al selecționerului naționalei rudelor atacă, în fapt, porțile adverse în același stil „fin”?
Numai un Picasso al fotbalului poate să ceară cu asemenea vehemență arbitri străini după ce aceștia s-au unit cu Unirea și i-au dat cu gaze lacrimogene.