Ilie nu e mai cu moț

Redactor:
Ciuca Mihai

Nimic șocant, nimic tragic, nimic surprinzător din tot ce se întâmplă acum la Steaua. E cea mai firească și lină despărțire din câte s-au produs în Ghencea în ultimii ani. Doar așa ar putea să mai uluiască pe cineva. Tot ce a ieșit la meciul cu Astra a curs către cel mai logic deznodământ. Toate au avut noimă. Și reacția unora dintre fani, și decizia lui Ilie Dumitrescu, de astă dată chiar și lipsa de reacție a lui Gigi Becali. Să le luăm în ordine.

Mai multe voci, unele oarecum cotă parte în subiect, au amendat tratamentul la care a fost supus Ilie Dumitrescu spre finalul meciului cu Astra. Ca o fostă glorie a Stelei, crescut acolo, Ilie nu merita un astfel de tratament, s-a spus. Tratament? Adică să i se ceară demisia într-un moment în care suporterii se ciondănesc pe dilema „care meci a fost mai penibil, cel de la Urziceni sau cel cu Astra?!” Ilie nu are de ce să fie mai cu moț decât Hagi, Lăcătuș, Stoichiță sau Pițurcă în precedentul mandat. Și lor li s-a cerut demisia, atât, doar demisia, nu casa, nu mașina, nu contul din bancă, atunci când prăvălia începuse să scârțâie. Iar lor, de reținut vorba un suporter dezamăgit, Becali nu le-a dat pe mână două echipe. Toți ceilalți abia au avut din ce încropi una, au cârpit, au improvizat. Din acest punct de vedere, Ilie a fost mai cu moț, a fost băftosul care a prins chilipirul de la Urziceni, unde Bucșaru lichida mai tot ce era pe stoc. O singură constatare după simbioză. Brandan a devenit al doilea Toja din Ghencea, după ce a fost dezrădăcinat de pe bandă.

Așa încât a fost firească și reacția tribunei, și replica demnă, de ce nu, a lui Ilie Dumitrescu. Totul consumat în nici jumătate de ceas. Cursiv și logic. Astfel s-a mai încheiat încă un capitol de nici măcar o filă cu o fostă glorie a Stelei pe bancă peste decenii. Marota tribunei. Au mai rămas doar câteva nume de încercat. De unde și constatarea că doar importurile – Protasov, Olăroiu, poate chiar Bergodi – au mai adus ceva rezultate cu care a mai fremătat și Ghencea.

Redactor:
Ciuca Mihai
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele