Fotbal fără „Principe”. Cum a fost reales Iorgulescu șef al fotbalului profesionist din România ca să ne explice că „nu se poate”

„În 4 ani, vă spun că e prima oară când vorbesc cu domnul Iorgulescu.” Este duminică, după prânz, mai sunt vreo 20 de ore până la alegerile pentru președinția LPF, iar interlocutorul, conducător de club din Liga 1, îi lasă de înțeles jurnalistului că-l va vota pe Iorgulescu. OK, dar de ce îl mai votați, dacă după 4 ani de șefie v-a căutat abia acum, când are nevoie de dumneavoastră?, vine mirarea reporterului. Cel chestionat, un tip inteligent și competent în gestionarea clubului său, simte penibilul situației, dar nu poate răspunde sincer. Mai ales la telefon. Justificarea sună neconvingător, omul nu crede nici el ce spune, dar n-are ce face: acum, când, în sfârșit, l-a cunoscut pe omul Gino, i-a inspirat încredere; are convingerea că, în noul mandat, va fi mai interesat de soarta cluburilor; speră că va fi mai bine, că va fi mai energic; i s-a părut om serios și echilibrat etc…

Teatru absurd cu șefi de cluburi

Au fost, duminică, discuții care au semănat cu replicile din piesele de teatru absurd. Convorbirea cu oamenii a suferit prin incoerență a firului logic, dialoguri repetitive și fără sens într-o monotonie și apatie dezarmantă. Cei care n-au pus capăt dialogului în mod ciudat de abrupt, de parcă le-ar fi fost teamă de ceva, s-au declarat nemulțumiți de Iorgulescu, dar spuneau că-l vor vota. Nu puteau explica de ce îl vor alege pe un om care nu doar că n-a făcut nimic în primul mandat, dar nici nu s-a obosit măcar să mimeze că va face ceva în cel de-al doilea. Părea ca și cum o fatalitate, un destin, mâna nevăzută a înșiși zeilor de pe Olimp i-ar fi împins către deznodământ.

Au fost și momente stânjenitoare. „Bine, dar dacă din 2013 până azi n-a întrebat o singură dată de sănătate, ce garanție aveți că o va face de mâine încolo?”, a fost o întrebare. „Pare om bun…”, a venit răspunsul unuia din cei întrebați. Atât? „Pare om bun” e atuul, după 4 ani de mandat? Adică, nici măcar nu sunteți siguri de chestia asta? Mergeți la feeling?

Când începe procesul de divorț dintre Ilie Năstase și Ioana. „Nu știu nimic de el”

08:57

Tragerea la sorți CM 2026 e azi! Cum arată grupa morții și grupa speranței pentru România în analiza tuturor posibililor adversari

08:09

Până la urmă, Iorgulescu n-are de-a face, precum Burleanu, la FRF, cu 300 de electori (culmea e că șeful federației măcar aici stă bine, cunoaște personal o parte însemnată a votanților). La Ligă sunt 14 cluburi mari și late. Probabil că mai mult de două ore pe săptămână nu i-ar lua să-l sune pe fiecare în parte: „Ce mai faci? Cum vă descurcați? E totul OK, aveți nevoie de ceva?”. Și gata. Nu doare. Vă închipuiți că nici măcar aceste dialoguri n-au existat până acum?

4 ani apocaliptici. Și un supliment de încă 5

Profesional vorbind, cluburile n-ar fi avut niciun motiv rațional să-l (re)aleagă pe Iorgulescu. Puținele inițiative demarate în 2013 s-au împotmolit.

> Reforma campionatului, transformarea Ligii 1 dintr-o competiție clasică de 16-18 echipe într-una restrânsă, cu 14 echipe și sistem play-off/play-out, e cu două fețe. Aparent, s-a obținut o concentrare a valorilor și un anumit reviriment al interesului. Reversul monedei: jucate cu frecvența de unul la o lună, derby-urile s-au devalorizat, sezonul regulat aproape că nu mai are miză, numărul orașelor implicate în întrecere a scăzut, fondul de fotbaliști a scăzut și el. Singura măsură clar benefică, introducerea regulii de minimum un jucător sub 21 de ani pe echipă, nu îi aparține lui Iorgulescu (care s-a opus), ci lui Burleanu.

> Cupa Ligii, lansată cu surle și trâmbițe, s-a desființat după ce banii cuveniți premierii cluburilor au dispărut în ceață. Liga nici azi nu răspunde unde sunt sutele de mii de euro pe care ar fi trebuit să-i încaseze competitoarele.

> Actualul șef al LPF s-a poziționat clar de partea deținătorilor drepturilor TV și contra cluburilor, încercând, după numai un an de la semnarea contractului, să forțeze o reducere substanțială a acestuia (de la 27,5 milioane la 21 de milioane pe sezon). La momentul respectiv, manevra a fost blocată cu furie de cluburi.

> În continuare, ca și pe vremea lui Dragomir, Liga 1 începe și se termină, în fiecare sezon, la TAS. Iorgulescu și-a prezentat colaboratorii cu mândrie în 2013: juriști, experți, oameni care lucraseră în străinătate… Efectul: zero. Nicio inițiativă de modificare a regulamentelor astfel încât să se pună capăt confuziei și arbitrarului. Din contră: Liga 1 a trecut la sistemul play-off fără să clarifice toate problemele juridice care decurg de aici.

> LPF a devenit, mai abitir ca înainte, o instituție opacă. Totul se face pe tăcute și pe sub masă. Șefii de cluburi bolborosesc nemulțumiți că, dacă vrei să câștigi un caz la comisii, trebuie să iei legătura cu o anumită avocată. Anul trecut, ProSport a demonstrat cu acte că Liga încălca legislația României și a UE permițându-le cluburilor să legitimeze jucători extracomunitari fără să aibă permis de muncă. Autoritățile statului au declanșat anchete, dar LPF a refuzat să ofere vreun detaliu.

> Corespondența cu cluburile este minimă. Din când în când, din birourile Ligii pleacă spre membrii săi câte o circulară în care li se propun tot felul de năzbâtii, cum ar fi aceea de a-și ceda spațiul publicitar de pe stadioane contra câtorva mingi.

> Comunicarea cu publicul este zero. Liga e la fel de prezentă în viața fotbalului pe cât de prezent este și președintele său.

> Organizarea Ligii 1 este, literalmente, la discreția televiziunilor. Spectatorii, plătitorii de bilete, sunt ultimii în lanțul trofic. Nimeni nu-i bagă în seamă, iar de respectat drepturile – nici nu mai vorbim. Dacă un post TV vrea ca un meci programat în decembrie să înceapă la ora 21:00, atunci așa va fi. Chiar dacă, evident, la -15 grade, cu tribunele troienite și terenul bocnă (altă normă la care Liga închide ochii: aceea ca gazonul să aibă OBLIGATORIU instalație de încălzire funcțională), pe stadion nu va fi nici țipenie de om.

> În primăvară, Burleanu și-a pus în aplicare intenția de a pune șaua pe LPF. La Adunarea Generală a FRF, a făcut ce-a vrut: a obținut reducerea numărului de membri ai Ligii în Comitetul Executiv al FRF, a eliminat postul de vicepreședinte cuvenit șefului LPF, a trecut la vot proiectul de instituire a unei comisii a fotbalului profesionist sub egita federației, a validat ideea ca o parte din drepturile TV ale Ligii 1 să meargă la FRF sub formă de „taxă de solidaritate”. Iorgulescu a fost, realmente, incapabil să apere interesele oamenilor care-l trimiseseră acolo. A mormăit câteva fraze neconvingătoare, apoi s-a prăbușit, epuizat, pe scaun, la prezidiul pe care nu-l părăsise nici măcar în pauză. Nici măcar toate cluburile din Liga 1 n-au fost alături de Gino: două au votat cu Burleanu. Lamentabil.

În context, nici n-are rost să mai înceapă și ziariștii să se vaite: printre foarte puținele idei ale lui Iorgulescu a fost aceea ca Liga să emită un fel de certificate de bună purtare în baza cărora să se elibereze acreditări la meciuri. Scrii rău de Ligă sau de cluburi? Te-ai ars! Primești interdicție. Operațiunea a fost girată, la acel moment, de Dumitru Graur, ajuns șef la Asociația Presei Sportive. Ideea a fost însă abandonată după reacția virulentă a ziariștilor și mulțumită sprijinului societății civile.

Când ziariștii ajung să-i propună șefului Ligii soluții de redresare. Iar acesta răspunde ca un disc zgâriat: nu se poate, nu se poate, nu se poate…

De fapt, tot ce se întâmplă în așa-zisul fotbal profesionist din România e suprarealist și ridicol. ProSport a relatat, încă de luni, că vechiul/noul președinte al LPF a venit la conferința de presă a învingătorului ca să le spună ziariștilor din sală că „nu se poate!”.

Au fost acolo secvențe antologice. Exasperați de apatia și lipsa de entuziasm a lui Iorgulescu, jurnaliștii din sală au început să-i propună ei soluții de revigorare.

– De ce nu împrumutați ideea contracandidatului de a reînființa campionatul de tineret? Ar fi bine, pe vremea mea așa era, dar n-avem bani și nici terenuri, vine răspunsul.

– Dar de ideea cu proba video în arbitraj ce ziceți? Ei, ce frumos ar fi, dar nu sunt bani! Dacă dă cineva banii, vreo 1,8 milioane de euro… Acceptăm chiar și sponsorizări, parează șeful LPF.

– De ce nu v-ați împăcat cu FRF, ca să puteți lucra împreună? Ooo, dar eu sunt dispus la dialog, numai că atât se poate! Deși sunt mai în vârstă, am făcut mereu primul pas spre domnul președinte al federației. Nu știți dumneavoastră, dar eu m-am mai întâlnit cu domnul Burleanu…

– Măcar drepturile TV le veți menține la nivelul de acum? Vom încerca, însă cu condiția ca să primim acceptul cluburilor de a folosi spațiul de reclamă de pe stadioane…

Lista întrebărilor e mai lungă, însă ați prins deja ideea: ar fi frumos, dar e prea complicat, mereu apare câte o problemă…

În contrapartidă, ambițiile lui Iorgulescu sunt mult mai modeste. Planul său? Câteva declarații de bune-intenții, fără niciun deadline, fără niciun plan, fără nicio claritate: am vrea să fie mai bine, vom încerca să promovăm mai mult jucătorii tineri, ne dorim să crească nivelul competiției, vom comunica mai des. Și gata. 

Aceasta este lista cu care noul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal pornește la treabă. Are timp până în 2022 să o realizeze. Să fie bine ca să nu fie rău!

O statistică, o întrebare și niciun răspuns

Cătălin Tolontan a publicat miercuri, pe blogul său, o analiză interesantă, care măsoară statistic colapsul fotbalului intern. 1.000 de meciuri din ultimii trei ani, rulate cu softul unei companii de publicitate, arată că ratingul mediu al Ligii 1 la DigiSport este de 1,3. Cum cifra e trasă în sus de derby-uri, e destul de clar că 80% din partide au audiență sub un punct de rating.
Tradus: nu se uită (aproape) nimeni la meciurile lui Gino.

Dacă în fața televizoarelor sunt o mână de oameni, iar pe stadioane – nimeni, unde a plecat publicul?
Dar nu e ca și cum i-ar păsa cuiva… Asta e o problemă care rămâne să-i frământe pe ziariști. Iorgulescu, specialiștii săi și cluburile au alte chestiuni, mult mai serioase, de analizat…

Când nu există Prinț care să salveze poporul. Și nici popor dornic de izbăvire

Problema pare insolvabilă. Alternativa la Iorgulescu, necunoscutul Sorin Drăgoi, nu i-a convins pe președinții de cluburi. Omul a salvat anul trecut Timișoara de la retrogradare deși a plecat cu un handicap de 14 puncte și fără să apeleze la bani publici. Dar n-a fost de ajuns. Lumea fotbalului seamănă cu o castă. Oamenii se votează între ei. Este un univers în care „specialiștii” sunt reciclați la infinit, până dispar fizic, și unde niciun eșec nu e îndeajuns de mare pentru a compromite pe cineva. Poți să falimentezi azi un brand uriaș, că mâine vei fi invitat să preiei conducerea executivă a altui club important. Pe care-l vei băga, de asemenea, în insolvență, dar numai ca să îți fie rampă de lansare către următorul club. Și tot așa. Țara e mică, nimic nu se pierde (în afară de banii altora, cel mai bine – de la buget), totul se transformă.

Drăgoi și-a făcut iluzii că poate câștiga. E greu de spus pe ce s-a bazat. Probabil că tot pe sprijin politic, dar ceva s-a întâmplat și pe parcurs a fost abandonat. N-a mai corespuns.

Președintele Timișoarei a scris un program cu măsuri de redresare a LPF, a fost în turneu electoral, pentru a discuta cu fiecare în parte. N-a convins pe nimeni. Crede, azi, că a fost victima unei implicări politice, că situația votului s-a răsturnat în ultimele 24 de ore, iar declarațiile lui Dragnea, date publicității în crucea nopții de dinaintea alegerilor, i-au întărit suspiciunile.

Nu știm dacă Drăgoi are acoperire în ceea ce spune. Există antecedente: liderul PSD a procedat la fel și acum patru ani, când i-a convocat pe șefii cluburilor la restaurant tot noaptea, chiar înaintea votului decisiv, pentru a le cere să-l lase pe Dragomir și să-l susțină pe același Iorgulescu.

În paralel, semnele că președintele în exercițiu avea sprijinul puternic al unui important număr de cluburi (în frunte cu FCSB, CFR și Dinamo) apăruseră cu mult înainte.
Pe scurt, dacă Iorgulescu nu există, în schimb, nici Drăgoi nu părea să fie ce trebuie.

Machiavelli spune în „Principele” că, pentru a se impune și a izbândi, un lider are nevoie ca: a) poporul respectiv să fie copt pentru schimbare, pentru apariția unui om providențial, pentru un „Principe”, b) „Principele” respectiv să apară exact la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu.

Nu e cazul fotbalului românesc, în general, și al Ligii, în particular. Se poate spune că nici „poporul” nu e gata de schimbare și nici „Principelel” nu e prin preajmă.