Terim: „Mulți antrenori ar vrea să fie în locul meu”

Selecționerul Turciei, Fatih Terim, spune că face toate eforturile pentru ca să alinieze o echipă competitivă împotriva Germaniei și este convins că "naționala semilunei" va fi o echipă foarte greu de învins. "Din câte știu eu, în fotbal ai trei posibilități, câștigi, faci egal sau pierzi, nu există miracole
Blog
Terim: "Mulți antrenori ar vrea să fie în locul meu"

Selecționerul Turciei, Fatih Terim, spune că face toate eforturile pentru ca să alinieze o echipă competitivă împotriva Germaniei și este convins că "naționala semilunei" va fi o echipă foarte greu de învins.

"Din câte știu eu, în fotbal ai trei posibilități, câștigi, faci egal sau pierzi, nu există miracole. La meciul cu Germania nu aștept niciun miracol, credem în șansele noastre și suntem pregătiți să jucăm cel mai bun fotbal de care suntem în stare. Sunt convins că orice tehnician care a fost eliminat ar vrea să fie în locul meu, decât să privești meciul de la televizor, mai bine joci în semifinale, chiar și cu atâtea probleme de efectiv. Respectăm Germania, dar nu ne temem, nu ne-am temut de niciun adversar până acum", a spus Terim.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]