Adios! Auf Wiedersehen!

Euro 2008 a intrat în istorie. Cu contribuția noastră efemeră, cu tot. Din păcate, noi suntem prinții șușanelelor și salahorii întâlnirilor cu miză. Bătuserăm cândva și Spania, și Germania, în meciuri amicale. La Euro, ele au escaladat finala, iar noi am capotat după două egaluri cu o Franță năucă și cu o Italie confuză. Noi ne bazăm pe Mircea Sandu ca să sensibilizeze arbitrii și să înduplece adversarii. Alții își făuresc echipe, exploatând, ce-i drept, o bază de selecție mai vastă și mai convingătoare.
Blog
Adios! Auf Wiedersehen!

Euro 2008 a intrat în istorie. Cu contribuția noastră efemeră, cu tot. Din păcate, noi suntem prinții șușanelelor și salahorii întâlnirilor cu miză. Bătuserăm cândva și Spania, și Germania, în meciuri amicale. La Euro, ele au escaladat finala, iar noi am capotat după două egaluri cu o Franță năucă și cu o Italie confuză. Noi ne bazăm pe Mircea Sandu ca să sensibilizeze arbitrii și să înduplece adversarii. Alții își făuresc echipe, exploatând, ce-i drept, o bază de selecție mai vastă și mai convingătoare.

Previzibil, Spania s-a încununat cu titlul suprem. S-a debarasat și de temuta Germanie, copleșind-o cu fotbalul ei total. Bătrânul Aragones a migălit o echipă omogenă în stare să îmbine subtilitatea latină cu decizia anglo-saxonă. De-a lungul competiției, ibericii au degajat farmec și rigoare, călărindu-și și împungându-și toți adversarii ca niște matadori versați. Măiestrie, determinare, omogenitate, spirit de sacrificiu, iată ce au depus fotbaliștii spanioli la picioarele regelui lor aflat în tribună. La sfârșit, nemții erau triști. Nimeriseră sub un tăvălug mai puternic decât al lor. Totul se sfârșise sub privirile de păpușă veterană ale cancelarului Angela Merkel, o prezență permanentă, cu elanu-i populist, în fine, dezumflat.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro