Editorial CTP: Sandu – Dragomir, la cimitir?

Că Dumitru Dragomir și Mircea Sandu sunt niște stafii venind din securisto-comunismul de bișniță, blat și bara-bara e inutil de demonstrat. Mi se pare imposibil să existe un român de bună credință iubitor de fotbal care să iasă pe stadion sau în stradă și să strige: „Trăiască Mitică! Trăiască Nașu! Vă mulțumim și vă iubim!” Există în schimb zeci de mii care strigă „Jos!” și poate mai mulți care aprobă în tăcere.
ProSport a pus această lozincă populară, „Jos Mitică! Jos Nașu!” pe prima pagină. Interzicerea ziarului pe stadioane de către Jandarmerie e mai mult decât o aberație, e un abuz. Dacă „Jos!” înseamnă omorâre, exterminare, „Sandu-Dragomir, la cimitir!”, cum grotesc pretinde D. Dragomir, atunci miile de demonstranți pașnici care au strigat „Jos!” în Piața Universității și în multe orașe din țară, săptămâni în șir, ar fi trebuit băgați cu toții în dubă de către zișii jandarmi. „Jos Cutare!” e o strigare democratică oriunde în lume.

Greșite, însă, în aceste scandări sunt apelativele „Mitică” și Nașu”. Ele indică un anume familiarism cu personajele, ca și cum am face cu toții parte dintr-un clan și acum suntem supărați pe Dragomir și Sandu, dar așa, „între noi”. În plus, „Mitică” e un personaj încărcat de-a dreptul cu noblețe literară, îl jignește alăturarea de specimenul de la Ligă.
Dar indiferent cum ar suna protestele, problema principală mi se pare lipsa șansei de schimbare. Suporterii, microbiștii, iubitorii fotbalului din România nu au niciun cuvânt de spus în legătură cu destinul acestui sport care atinge dimensiuni naționale, cum puține alte domenii sociale o pot face. Deși s-ar putea ca ei să fie mai numeroși în clipa de față decât cei interesați de politică, nu au posibilitatea, ca aceștia din urmă, să voteze. Dragomir și Sandu sunt aleși în cercul închis al șefilor de cluburi, și pot fi aleși până când încetează din viață, ca să fie aduși în loc alții ca ei, în disprețul desăvârșit al publicului și presei.
Soluția mi se pare o inițiativă legislativă prin care, cel puțin pentru șefia Federației Române de Fotbal, conducătorii de cluburi să propună o persoană care să fie validată apoi prin vot popular. Atenție, nu propun ca selecționerul Naționalei sau un antrenor de club să fie validat prin vot public, acestea sunt funcții executive, unde criteriile tehnice primează. De asemenea, nu publicul schimbă un proprietar de club. Aceea e o afacere capitalistă. Dar președintele FRF trebuie să fie în primul rând un om cinstit și dedicat fotbalului românesc, un bun organizator și abia apoi fost mare fotbalist sau antrenor. Funcția lui este cu precădere etic-socială, el poate iniția, esențial, schimbarea atmosferei din fotbal.

Cam aceleași argumente se pot aduce și în legătură cu conducerea LPF. Iată de ce, publicul trebuie să aibă un cuvânt de spus.

Bineînțeles, nu e exclus ca aceia care votează să ajungă, cum s-a întâmplat cu chiar președinția României, să-și dea apoi cu pumnii în cap. Dar măcar vor ști că și-au făcut-o cu mâna lor.

Edi Iordănescu a publicat un singur cuvânt după tragerea la sorți a grupei României la Cupa Mondială: „Aveți nevoie de traducere?”

00:11

Ioan Andone a pus punctul de pe „i” pentru România lui Lucescu după ce a văzut cu cine poate juca în grupa de la Campionatul Mondial: „Nu ai frică acolo”

00:04