Dl Goe de la tenis

În timpul unui antrenament din balon, un copilaș mai rotunjor, de vreo 9-10 anișori (să-i zicem dl Goe, să ne ierte nenea Iancu), a scos un pachet de biscuiți de te miri unde, fără să-l vadă antrenorul. Copilul, îmbrăcat ultimul răcnet în materie de echipament sportiv, era pus de către antrenor să efectueze câteva ture de teren. Mămițica lui a observat și a încercat să-i smulgă biscuiții, pe motiv că e prea dolofan, dându-i totodată ca exemplu pe alt voinic aflat chiar lângă el, care, în câteva luni, reușise să slăbească prin înfometare vreo șapte kg. „Te rooog, mamiiii, te rog, lasă-mi biscuiții, uite, în seara asta promit să nu mai mănânc pâine! N-am decât 38 kilograme” încearcă să se apere „dl Goe”. „Cât aaaaai? 38? La înălțimea ta ar trebui să ai 32 de kg”, a spus voinicul (care cică slăbise miraculos șapte kilograme), butonând un Blackberry. Apoi, amândoi copilașii au zbughit-o afară să ronțăie biscuiții, spre disperarea mămițicii.

Ținând cont că în România tenisul poate fi practicat aproape numai de copiii oamenilor cu mulți bani, au apărut tot felul de creaturi – antrenori și părinți – care își mutilează psihic copiii doar pentru a obține bani sau glorie de pe urma acestora. În majoritatea cazurilor, părinții ce visează ca voinicii lor să devină mari campioni sunt tocați gospodărește de bani de către antrenorii „specialiști”. Iar copiii sfârșesc lamentabil, atât pe linie sportivă, cât și ca pregătire interioară, sau sunt transformați în cazuri sociale, buni de stors bani. Din fericire, tenisul juvenil românesc mai produce și campioni adevărați, unii dintre ei confirmând și pe plan internațional. Cum este cazul campionilor Alexandru Bogdan Borza și al Jaquelinei Adina Cristian, pe care cu siguranță îi vom vedea în topurile internaționale peste câțiva ani, meritul fiind în special al antrenorilor și părinților acestora.