Stancu pe din două

Redactor:
Ciuca Mihai

Adunăm de fapt mere cu pere atunci când tragem linie la transferul lui Bogdan Stancu și ne ies dintr-un condei șase milioane de euro. Suma dolofănită zdravăn dă bine la imaginea Stelei, de unde de regulă se pleacă fie liber de contract, fie pe te miri ce, și e mai degrabă un pretext de comparații pentru chibiții din Cișmigiu. S-a plătit peste Ștefan Radu? Dar oare și peste Săpunaru? Suma corectă în transferul lui Stancu la Galata e cea anunțată de Gigi Becali.

Trei milioane de euro. Atunci când au fost vândute Combinatul siderurgic de la Galați, Dacia ori CEC-ul a contat doar ce a mai scăpat printre degete către bugetul de stat, nu și comisionul care a îmbuibat atâtea conturi dosite prin Elveția. Trei milioane de euro, asta e suma care rămâne în circuitul fotbalistic, în conturile Stelei și o firimitură și în cele ale Argeșului. Restul, de vreo trei milioane? Chiar nu mai contează de vreme ce oricum banii au rămas în familie. Frații, verii au și alte preocupări decât fotbalul care trebuie și ele alimentate de undeva, nu?    Două observații în încheiere:

1. Paradoxal, de astă-dată e vorba de un comision de bun simț care nu sare de jumătate din suma totală a tranzacției, precum în multe alte cazuri, când la cluburi abia ajungea de o ciorbă și de-o fasole, iar la fisc nici măcat atât. Doar procesul transferurilor nu s-a stârnit pentru niște mărunțiș, ci pentru valize cu sute de mii de dolari sau euro vânturate pe sub nasul vameșilor. 2.Nu trei milioane, dar ceva gras trebuie să fi costat și consultanța în cazul transferului lui Culio. Altminteri, într-un moment în care CFR-ul mai cumpănea, Paszkany nu era „bozgorul ăla în scurtă de piele de pe vremea legionarilor”. Ioan Becali dixit. Te pomenești că mâine, poimâine aflăm că și Culio, precum Bogdan Stancu, a fost tăiat în două cu joagărul pe scenă de același David Copperfield dâmbovițean.

Redactor:
Ciuca Mihai
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…