Stancu pe din două

Adunăm de fapt mere cu pere atunci când tragem linie la transferul lui Bogdan Stancu și ne ies dintr-un condei șase milioane de euro. Suma dolofănită zdravăn dă bine la imaginea Stelei, de unde de regulă se pleacă fie liber de contract, fie pe te miri ce, și e mai degrabă un pretext de comparații pentru chibiții din Cișmigiu. S-a plătit peste Ștefan Radu? Dar oare și peste Săpunaru? Suma corectă în transferul lui Stancu la Galata e cea anunțată de Gigi Becali.

Trei milioane de euro. Atunci când au fost vândute Combinatul siderurgic de la Galați, Dacia ori CEC-ul a contat doar ce a mai scăpat printre degete către bugetul de stat, nu și comisionul care a îmbuibat atâtea conturi dosite prin Elveția. Trei milioane de euro, asta e suma care rămâne în circuitul fotbalistic, în conturile Stelei și o firimitură și în cele ale Argeșului. Restul, de vreo trei milioane? Chiar nu mai contează de vreme ce oricum banii au rămas în familie. Frații, verii au și alte preocupări decât fotbalul care trebuie și ele alimentate de undeva, nu?    Două observații în încheiere:

1. Paradoxal, de astă-dată e vorba de un comision de bun simț care nu sare de jumătate din suma totală a tranzacției, precum în multe alte cazuri, când la cluburi abia ajungea de o ciorbă și de-o fasole, iar la fisc nici măcat atât. Doar procesul transferurilor nu s-a stârnit pentru niște mărunțiș, ci pentru valize cu sute de mii de dolari sau euro vânturate pe sub nasul vameșilor. 2.Nu trei milioane, dar ceva gras trebuie să fi costat și consultanța în cazul transferului lui Culio. Altminteri, într-un moment în care CFR-ul mai cumpănea, Paszkany nu era „bozgorul ăla în scurtă de piele de pe vremea legionarilor”. Ioan Becali dixit. Te pomenești că mâine, poimâine aflăm că și Culio, precum Bogdan Stancu, a fost tăiat în două cu joagărul pe scenă de același David Copperfield dâmbovițean.