M-ai învins, Rodioane!

Marcel Răducanu le-a scos peri albi tuturor antrenorilor pe care i-a avut. Lui Teașcă, lui Ienei, lui Valentin Stănescu ori lui Piști Covaci, la Steaua sau la națională. Tuturor le stătea inima în loc la fiecare pătrundere în careu a lui Marcel. Un dribling, doi fundași dați cap în cap, încă o fentă, o pendulare și un răcnet de pe bancă „trageeeee!” Apoi încă un dribling, alți adversari pironiți, altă fentă, altă pendulare și alt „trageeee, bă!” Pe când Marcel era încă la juniorii lui Fabian, la Centrul 23 august, se spune că el e cel care a brevetat replica arhicunoscută, copiată apoi de alți atacanți cu har după ce-și culcau toți adversarii în careu: „cineva le-a pus ăstora gheață în fața porții…”

Spusă fie și după o ratare, tot se descrețea chiar și fruntea mereu încruntatului Titi Teașcă. Marcel era un rob al driblingului. Dacă s-ar fi născut în Spania și se apuca de meseria de toreador, probabil că făcea și bani, și glorie.

Iată însă că ce n-au reușit nici antrenorii care au stat cu gura pe el, nici fundașii cu ochii pe gleznele sale, a izbutit viața. Viața l-a împins pe sclavul driblingului și al artei pentru artă să se lepede de arabescuri și floricele și să tragă vârtos la poartă de la distanță precum Liță Dumitru ori Fane Sameș, colegii de odinioară. Mai direct de atât nu poate fi nici Marcel Răducanu, nu poate fi nimeni. „Cămătaru m-a turnat la securitate”, a mărturisit Marcel într-un interviu în Gazetă. După amărăciunea și strângerea de inimă cu care și-a citit propriul dosar de la securitate, dar și greața care l-a gâtuit după prima lectură, și Marcel Răducanu ar putea zice precum Eugen Barbu „m-ai învins, Rodioane!” Acum, logic ar fi să ne așteptăm și la o conferință de presă a lui Cămătaru, la Strehaia ori la Heerenveen, aidoma lui Gică Popescu la Barcelona după ce în presă apăruse apropierea Baciului de secu. Măi să fie, tot ca informator.
Fotbalistul anului care fugise odinioară în Germania pare acum fericit. A izbutit să uite totul. Marcel Răducanu a făcut ce-a știut de-o viață. A azvârlit în aer dosarul său de la securitate și a uimit încă o dată cu un stop impecabil pe șiret ca și cum ar fi fost vorba de o banală scrumieră, iar fiecare mizerie de pe câte o filă nu prețuia nici măcar cât un chiștoc.