Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Probleme pentru Mirel Rădoi în a-şi aduna internaţionalii din toate părţile globului. Zajkov a ieşit accidentat în meciul Macedonia de Nord – Ţara Galilor
26 mart. 2025, 14:16

Probleme pentru Mirel Rădoi în a-şi aduna internaţionalii din toate părţile globului. Zajkov a ieşit accidentat în meciul Macedonia de Nord – Ţara Galilor

Mirel Rădoi are în vizor un fotbalist de la „U" Cluj şi unul de la Sepsi, pe care i-a avut în lot la Euro U21 din 2019: „Trebuie să nu mai pierdem astfel de jucători"
25 mart. 2025, 20:13

Mirel Rădoi are în vizor un fotbalist de la „U” Cluj şi unul de la Sepsi, pe care i-a avut în lot la Euro U21 din 2019: „Trebuie să nu mai pierdem astfel de jucători”

Lorena Balaci, funcție nouă. Cu ce se ocupă acum fiica legendarului Ilie Balaci. „M-am întors acasă”
25 mart. 2025, 13:36

Lorena Balaci, funcție nouă. Cu ce se ocupă acum fiica legendarului Ilie Balaci. „M-am întors acasă”

AC Milan va investi 1,5 milioane de euro în stadionul din Craiova unde s-au lansat fraţii Adrian şi Sabin Ilie, Dănciulescu sau Gabi Popescu
25 mart. 2025, 11:39

AC Milan va investi 1,5 milioane de euro în stadionul din Craiova unde s-au lansat fraţii Adrian şi Sabin Ilie, Dănciulescu sau Gabi Popescu

Convocat la naţionala costaricană, Carlos Mora a vorbit despre Universitatea Craiova: „Îmi place şi vreau să continui acolo şi să câştig”
24 mart. 2025, 20:43

Convocat la naţionala costaricană, Carlos Mora a vorbit despre Universitatea Craiova: „Îmi place şi vreau să continui acolo şi să câştig”

Mirel Rădoi a recunoscut ce jucător vrea la Universitatea Craiova în play-off: „Mi-aș dori ca el să fie!”
24 mart. 2025, 15:15

Mirel Rădoi a recunoscut ce jucător vrea la Universitatea Craiova în play-off: „Mi-aș dori ca el să fie!”

Tricolorii revin la Serravalle, unde unii dintre ei începeau traseul entuziasmant de la EURO U21. Câţi jucători din lotul de atunci pot fi acum pe teren în meciul România - San Marino
24 mart. 2025, 10:49

Tricolorii revin la Serravalle, unde unii dintre ei începeau traseul entuziasmant de la EURO U21. Câţi jucători din lotul de atunci pot fi acum pe teren în meciul România – San Marino

Jucătorul Universităţii Craiova i-a oferit un assist lui Kvaratskhelia, starul de la PSG, iar naţionala lor a reuşit scorul zilei în Liga Naţiunilor! Alţi doi fotbaliști din Superligă, implicaţi în meci
23 mart. 2025, 23:19

Amical „nebun" în Bănie, de ziua lui Mirel Rădoi. Universitatea Craiova a reuşit o remontada incredibilă, după ce era condusă cu 3-0 de FC Argeş în minutul 72!
22 mart. 2025, 15:57

Amical „nebun” în Bănie, de ziua lui Mirel Rădoi. Universitatea Craiova a reuşit o remontada incredibilă, după ce era condusă cu 3-0 de FC Argeş în minutul 72!

Atletismul, în doliu. S-a stins din viaţă profesorul Cătălin Geapana, antrenorul fostului maratonist de la JO de la Londra şi Rio, Marius Ionescu
21 mart. 2025, 14:30

Atletismul, în doliu. S-a stins din viaţă profesorul Cătălin Geapana, antrenorul fostului maratonist de la JO de la Londra şi Rio, Marius Ionescu