Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Blestemul penalty-urilor i-a lovit în plin pe olteni! Specialiștii de la 11 metri sunt ratangii. Sfatul căpitanului Științei în anii 90 pentru Mitriță
02 oct. 2018, 18:24

Blestemul penalty-urilor i-a lovit în plin pe olteni! Specialiștii de la 11 metri sunt ratangii. Sfatul căpitanului Științei în anii 90 pentru Mitriță

Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Craiovei și-a prelungit contractul până în 2022. "Suntem încântați să vă anunțăm"
02 oct. 2018, 14:07

Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Craiovei și-a prelungit contractul până în 2022. „Suntem încântați să vă anunțăm”

Craiova nu scapă de blestem, FCSB se bucură. Cronica meciului CFR - U Craiova 0-0, cu Mitriță în rol negativ
01 oct. 2018, 23:11

Craiova nu scapă de blestem, FCSB se bucură. Cronica meciului CFR – U Craiova 0-0, cu Mitriță în rol negativ

Momentul revanșei! I-au luat un trofeu chiar din casă, acum are în minte doar "răzbunarea". "Craiova e mai puternică de atunci"
28 sept. 2018, 12:27

Momentul revanșei! I-au luat un trofeu chiar din casă, acum are în minte doar „răzbunarea”. „Craiova e mai puternică de atunci”

Mitriță e acid: "Mă bucur că, în sfârșit, s-a ajuns să se vorbească și de Mitriță". Spre ce bate căpitanul echipei lui Devis Mangia
28 sept. 2018, 12:20

Mitriță e acid: „Mă bucur că, în sfârșit, s-a ajuns să se vorbească și de Mitriță”. Spre ce bate căpitanul echipei lui Devis Mangia

Deținătoarea Cupei s-a calificat în optimi. Gardoș și Markovic, la primele goluri pentru Universitatea. Craiova a fost oaspete pe "Ion Oblemenco"
25 sept. 2018, 20:59

Deținătoarea Cupei s-a calificat în optimi. Gardoș și Markovic, la primele goluri pentru Universitatea. Craiova a fost oaspete pe „Ion Oblemenco”

Deținătoarea Cupei întâlnește în 16-imi surpriza Ligii a 2-a. Mangia: "Nu simțim presiune, ci este o onoare să ne apărăm trofeul". De ce nu-l vede italianul pe Pigliacelli în Serie A și ce spune Donkor înaintea jocului cu Snagovul
25 sept. 2018, 12:54

Deținătoarea Cupei întâlnește în 16-imi surpriza Ligii a 2-a. Mangia: „Nu simțim presiune, ci este o onoare să ne apărăm trofeul”. De ce nu-l vede italianul pe Pigliacelli în Serie A și ce spune Donkor înaintea jocului cu Snagovul

Devis Mangia rămâne optimist, în ciuda startului slab de sezon: "Dacă ne vom păstra echilibrul emoțional, Craiova poate ajunge departe"
21 sept. 2018, 08:31

Devis Mangia rămâne optimist, în ciuda startului slab de sezon: „Dacă ne vom păstra echilibrul emoțional, Craiova poate ajunge departe”

REPORTAJ | "Căprioara" vânată de 50.000 de sârbi și spectacolul campionilor tribunelor, pe Marakana belgrădeană
19 sept. 2018, 13:27

REPORTAJ | „Căprioara” vânată de 50.000 de sârbi și spectacolul campionilor tribunelor, pe Marakana belgrădeană

Craiova negociază cu un atacant italian. Omul chemat de Mangia în Bănie
14 sept. 2018, 14:33

Craiova negociază cu un atacant italian. Omul chemat de Mangia în Bănie