Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Vătăjelu a semnat pe 4 ani, acum plecarea lui Bancu de la Craiova e iminentă!
26 iun. 2019, 18:04

Vătăjelu a semnat pe 4 ani, acum plecarea lui Bancu de la Craiova e iminentă!

Carlos Fortes, la primul gol pentru Craiova! Ce au făcut oltenii în primul amical din Austria, cu rușii de la Orenburg
23 iun. 2019, 20:09

Carlos Fortes, la primul gol pentru Craiova! Ce au făcut oltenii în primul amical din Austria, cu rușii de la Orenburg

Craiova s-a înțeles cu Bogdan Vătăjelu! Suma răscumpărării jucătorului vândut la Sparta Praga. Oltenii pregătesc încă o "repatriere"
23 iun. 2019, 19:51

Craiova s-a înțeles cu Bogdan Vătăjelu! Suma răscumpărării jucătorului vândut la Sparta Praga. Oltenii pregătesc încă o „repatriere”

EXCLUSIV | Cicâldău a impresionat cu Anglia și Croația și acum e la un pas de transfer! Ofertă de 5 milioane de euro pentru mijlocașul Craiovei
22 iun. 2019, 11:10

EXCLUSIV | Cicâldău a impresionat cu Anglia și Croația și acum e la un pas de transfer! Ofertă de 5 milioane de euro pentru mijlocașul Craiovei

Europa League | Antrenorul azerilor de la Sabail nu e deloc bucuros că o va întâlni pe U Craiova: "Am picat cu cel mai dificil adversar posibil". Oltenii încep amicalele în Austria
21 iun. 2019, 19:28

Europa League | Antrenorul azerilor de la Sabail nu e deloc bucuros că o va întâlni pe U Craiova: „Am picat cu cel mai dificil adversar posibil”. Oltenii încep amicalele în Austria

Prezentarea lui Honved și Zalgiris, potențialele adversare ale Craiovei în turul 2 al Europa League
19 iun. 2019, 16:41

Prezentarea lui Honved și Zalgiris, potențialele adversare ale Craiovei în turul 2 al Europa League

U Craiova - FC Sabail Baku, preliminarii Europa League! Totul despre adversara oltenilor din primul tur: îl are în lot pe Michael Essien și se află la prima participare în competițiile europene
18 iun. 2019, 17:15

U Craiova – FC Sabail Baku, preliminarii Europa League! Totul despre adversara oltenilor din primul tur: îl are în lot pe Michael Essien și se află la prima participare în competițiile europene

"U" Craiova începe stagiul din Austria. Bancu și Qaka s-au alăturat lotului. Oltenii vor disputa 5 amicale, iar mâine vor afla adversarul din Europa League
17 iun. 2019, 17:36

„U” Craiova începe stagiul din Austria. Bancu și Qaka s-au alăturat lotului. Oltenii vor disputa 5 amicale, iar mâine vor afla adversarul din Europa League

INTERVIU | Papură: "Rezultatele vor schimba opinia fanilor față de mine". Ce obiective are antrenorul Craiovei, câți jucători a urmărit în ultima perioadă și ce presimțire are pentru tragerea la sorți din Europa League
12 iun. 2019, 07:28

INTERVIU | Papură: „Rezultatele vor schimba opinia fanilor față de mine”. Ce obiective are antrenorul Craiovei, câți jucători a urmărit în ultima perioadă și ce presimțire are pentru tragerea la sorți din Europa League

FOTO | U Craiova s-a reunit. Mai multe noutăți în stafful tehnic decât în lotul de jucători la primul antrenament pentru noul sezon. 9 fotbaliști sunt pe lista de transferuri
10 iun. 2019, 19:58

FOTO | U Craiova s-a reunit. Mai multe noutăți în stafful tehnic decât în lotul de jucători la primul antrenament pentru noul sezon. 9 fotbaliști sunt pe lista de transferuri