Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Mariko Daouda a apărut de nicăieri cu un mesaj de susținere pentru Papură și Craiova: „Trebuie să i se dea timp lui Cornel”. Amintiri de neuitat
19 ian. 2021, 21:24

Mariko Daouda a apărut de nicăieri cu un mesaj de susținere pentru Papură și Craiova: „Trebuie să i se dea timp lui Cornel”. Amintiri de neuitat

Paradoxurile oltenilor! Papură deţine seriile negative ale Craiovei, dar Mihai Rotaru l-a preferat lui Bergodi, antrenorul cu recordurile
19 ian. 2021, 20:27

Paradoxurile oltenilor! Papură deţine seriile negative ale Craiovei, dar Mihai Rotaru l-a preferat lui Bergodi, antrenorul cu recordurile

Nepotul marelui Ilie Balaci a semnat cu Universitatea Craiova! Atanas Trică, prezentat oficial
18 ian. 2021, 16:35

Nepotul marelui Ilie Balaci a semnat cu Universitatea Craiova! Atanas Trică, prezentat oficial

Dinamo îl împiedică pe Juan Camara să ajungă la Craiova. Nu a primit „dezlegarea” de la club şi aşteaptă decizia FIFA | EXCLUSIV
18 ian. 2021, 15:34

Dinamo îl împiedică pe Juan Camara să ajungă la Craiova. Nu a primit „dezlegarea” de la club şi aşteaptă decizia FIFA | EXCLUSIV

Universitatea Craiova a renunțat la fotbalistul dorit și de FCSB! A ajuns la o echipă din Liga 1
18 ian. 2021, 12:26

Universitatea Craiova a renunțat la fotbalistul dorit și de FCSB! A ajuns la o echipă din Liga 1

Corneliu Papură a răbufnit după criticile la adresa sa: „Când băteam cu 3-2 ni se reproşa că luam gol, când facem 0-0, nu e bine că nu marcăm”
16 ian. 2021, 15:27

Corneliu Papură a răbufnit după criticile la adresa sa: „Când băteam cu 3-2 ni se reproşa că luam gol, când facem 0-0, nu e bine că nu marcăm”

Mihai Rotaru, atac la Bergodi: „În timp ce jucătorii de la CFR şi FCSB munceau ca sclavii, ai noştri jucau tenis cu piciorul!”
14 ian. 2021, 17:34

Mihai Rotaru, atac la Bergodi: „În timp ce jucătorii de la CFR şi FCSB munceau ca sclavii, ai noştri jucau tenis cu piciorul!”

Fanii Craiovei îl cer pe Şumudică, dar Mihai Rotaru nu-l vrea: „Fiecare să ne vedem de drumul nostru!” Temperamentul lui „Şumi” şi declaraţiile despre Bancu cântăresc decisiv
14 ian. 2021, 16:42

Fanii Craiovei îl cer pe Şumudică, dar Mihai Rotaru nu-l vrea: „Fiecare să ne vedem de drumul nostru!” Temperamentul lui „Şumi” şi declaraţiile despre Bancu cântăresc decisiv

Universitatea Craiova vrea pregătire de top! Un preparator fizic scoţian care a lucrat cu Virgil van Dijk, transferat de la Ludogorets
14 ian. 2021, 15:16

Universitatea Craiova vrea pregătire de top! Un preparator fizic scoţian care a lucrat cu Virgil van Dijk, transferat de la Ludogorets

Adrian Mititelu, o nouă condamnare, de 5 ani de închisoare, tot pentru evaziune fiscală!
13 ian. 2021, 20:27