Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Transfer-șoc în Liga 1! Craiova şi FC Argeş s-au înţeles pentru împrumutul lui Andrei Ivan! Ce stă în calea tranzacţiei | EXCLUSIV
30 dec. 2020, 12:32

Transfer-șoc în Liga 1! Craiova şi FC Argeş s-au înţeles pentru împrumutul lui Andrei Ivan! Ce stă în calea tranzacţiei | EXCLUSIV

Mirko Pigliacelli a reacționat după ce a auzit că ar putea fi înlocuit în poarta oltenilor: „Sunt de 3 ani la Craiova şi în fiecare pauză se aude că plec şi vine alt portar”
29 dec. 2020, 14:07

Mirko Pigliacelli a reacționat după ce a auzit că ar putea fi înlocuit în poarta oltenilor: „Sunt de 3 ani la Craiova şi în fiecare pauză se aude că plec şi vine alt portar”

Val de plecări la Universitatea Craiova! Mihai Rotaru face restructurări masive în lot. Lista jucătorilor la care renunță vicecampioana Ligii 1 | EXCLUSIV
28 dec. 2020, 21:51

Val de plecări la Universitatea Craiova! Mihai Rotaru face restructurări masive în lot. Lista jucătorilor la care renunță vicecampioana Ligii 1 | EXCLUSIV

Lovitură de titlu! Juan Camara și-a dat acceptul transferului la Universitatea Craiova! Dinamo, încă o pierdere uriașă | EXCLUSIV
28 dec. 2020, 21:03

Lovitură de titlu! Juan Camara și-a dat acceptul transferului la Universitatea Craiova! Dinamo, încă o pierdere uriașă | EXCLUSIV

Finalul a salvat anul pentru Nicușor Bancu. A devenit tată de Crăciun!
26 dec. 2020, 12:39

Finalul a salvat anul pentru Nicușor Bancu. A devenit tată de Crăciun!

Antrenorii celor două Craiove sunt buni prieteni. Cornel Papură i-a fost secund lui Ovidiu Stângă!
26 dec. 2020, 10:33

Antrenorii celor două Craiove sunt buni prieteni. Cornel Papură i-a fost secund lui Ovidiu Stângă!

2020, cel mai bun an pentru Craiova de la câștigarea ultimului titlu în Bănie, în 1991
25 dec. 2020, 14:14

2020, cel mai bun an pentru Craiova de la câștigarea ultimului titlu în Bănie, în 1991

Moş Crăciun a venit cu autocarul echipei la juniorii Craiovei. Ce dorinţe şi-au pus Papură, Bancu şi Cârţu | GALERIE FOTO
23 dec. 2020, 17:01

Moş Crăciun a venit cu autocarul echipei la juniorii Craiovei. Ce dorinţe şi-au pus Papură, Bancu şi Cârţu | GALERIE FOTO

Edi Iordănescu şi Cornel Papură, marea împăcare! Ce şi-au spus cei doi antrenori la derby-ul CFR - Craiova
23 dec. 2020, 14:05

Edi Iordănescu şi Cornel Papură, marea împăcare! Ce şi-au spus cei doi antrenori la derby-ul CFR – Craiova

Revine interesul lui CFR Cluj pentru Mateiu? Ce jucător propuseseră ardelenii la schimb pentru „Totti al Craiovei” şi cine s-a opus tranzacţiei | EXCLUSIV
22 dec. 2020, 18:58

Revine interesul lui CFR Cluj pentru Mateiu? Ce jucător propuseseră ardelenii la schimb pentru „Totti al Craiovei” şi cine s-a opus tranzacţiei | EXCLUSIV