Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Concluziile stagiului Universităţii Craiova în Austria: 3 înfrângeri şi evoluţii modeste, Ouzounidis nu a reuşit să upgradeze jocul echipei
04 iul. 2021, 18:48

Concluziile stagiului Universităţii Craiova în Austria: 3 înfrângeri şi evoluţii modeste, Ouzounidis nu a reuşit să upgradeze jocul echipei

Universitatea Craiova, învinsă de Olympiakos Pireu, în ultimul amical din Austria. Dan Nistor a ratat un penalty
03 iul. 2021, 19:46

Universitatea Craiova, învinsă de Olympiakos Pireu, în ultimul amical din Austria. Dan Nistor a ratat un penalty

Valerică Găman, impresii din cantonamentul Craiovei: „Mă simt bătrân printre aceşti copii”
03 iul. 2021, 10:21

Valerică Găman, impresii din cantonamentul Craiovei: „Mă simt bătrân printre aceşti copii”

Universitatea Craiova a pierdut amicalul cu SV Horn, scor 0-1. Ouzounidis a menajat majoritatea jucătorilor de bază
03 iul. 2021, 08:25

Universitatea Craiova a pierdut amicalul cu SV Horn, scor 0-1. Ouzounidis a menajat majoritatea jucătorilor de bază

Nicușor Bancu: „Avem prima şansă în Supercupă, deşi CFR e campioana”. Căpitanul Craiovei ratează duelul care deschide sezonul
01 iul. 2021, 12:27

Nicușor Bancu: „Avem prima şansă în Supercupă, deşi CFR e campioana”. Căpitanul Craiovei ratează duelul care deschide sezonul

Ce spune Mihai Roman despre cazurile Eriksen şi Ţucudean. Atacantul Universității Craiova, declarații după intervenția la inimă: „A fost ceva urât”
30 iun. 2021, 14:40

Ce spune Mihai Roman despre cazurile Eriksen şi Ţucudean. Atacantul Universității Craiova, declarații după intervenția la inimă: „A fost ceva urât”

Vătăjelu, surprins de pregătirea din cantonamentul Universităţii Craiova
30 iun. 2021, 00:28

Vătăjelu, surprins de pregătirea din cantonamentul Universităţii Craiova

Universitatea Craiova, victorie în amicalul cu Tirol. A marcat şi jucătorul „de 20 de milioane de euro” al lui Mihai Rotaru. Bosniacul Koljic a revenit în formaţia lui Ouzounidis
29 iun. 2021, 21:21

Universitatea Craiova, victorie în amicalul cu Tirol. A marcat şi jucătorul „de 20 de milioane de euro” al lui Mihai Rotaru. Bosniacul Koljic a revenit în formaţia lui Ouzounidis

Mihai Bălaşa, mesaj spartan pentru colegii de la Universitatea Craiova: „CFR a câştigat multe trofee în faţa noastră, de acum trebuie să arătăm că noi suntem cei mai buni”
29 iun. 2021, 15:22

Mihai Bălaşa, mesaj spartan pentru colegii de la Universitatea Craiova: „CFR a câştigat multe trofee în faţa noastră, de acum trebuie să arătăm că noi suntem cei mai buni”

Mihăilă dezvăluie că Parma l-a întrebat despre un jucător din Liga 1: „Le-am spus că e foarte bun. Ar fi bine să vină la noi”
28 iun. 2021, 23:34