Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Valerică Găman şi Lyes Houri au vândut bilete fanilor Craiovei. „Vom da totul pentru a-i face fericiţi”
10 sept. 2021, 08:36

Valerică Găman şi Lyes Houri au vândut bilete fanilor Craiovei. „Vom da totul pentru a-i face fericiţi”

Jovan Markovic, apărat de colegul Valerică Găman: „Are calităţi cum rar am văzut prin România”
09 sept. 2021, 23:08

Jovan Markovic, apărat de colegul Valerică Găman: „Are calităţi cum rar am văzut prin România”

Alex Mitriţă, gest superb pentru un micuţ fan al Universităţii Craiova: „M-am simțit extrem de emoționat”
09 sept. 2021, 22:17

Alex Mitriţă, gest superb pentru un micuţ fan al Universităţii Craiova: „M-am simțit extrem de emoționat”

Corneliu Papură consideră lupta la titlu deschisă: „Dacă Universitatea Craiova va câştiga cu Sepsi, lucrurile vor fi în regulă”
07 sept. 2021, 18:00

Corneliu Papură consideră lupta la titlu deschisă: „Dacă Universitatea Craiova va câştiga cu Sepsi, lucrurile vor fi în regulă”

Gustavo are mare încredere în metodele lui Laurențiu Reghecampf: „Va fi mai bine de la meci la meci”. Brazilianul Craiovei a marcat împotriva lui Neymar
06 sept. 2021, 18:16

Gustavo are mare încredere în metodele lui Laurențiu Reghecampf: „Va fi mai bine de la meci la meci”. Brazilianul Craiovei a marcat împotriva lui Neymar

Houri a marcat la debutul pentru Universitatea Craiova, în amicalul cu Metaloglobus. Nepotul lui Ilie Balaci a înscris şi el
06 sept. 2021, 14:23

Houri a marcat la debutul pentru Universitatea Craiova, în amicalul cu Metaloglobus. Nepotul lui Ilie Balaci a înscris şi el

Universitatea Craiova a reeditat primul meci din istorie, la Filiaşi, după 73 de ani. Glorii din mai multe generaţii ale Ştiinţei au onorat evenimentul
05 sept. 2021, 23:42

Universitatea Craiova a reeditat primul meci din istorie, la Filiaşi, după 73 de ani. Glorii din mai multe generaţii ale Ştiinţei au onorat evenimentul

Gică Craioveanu, sceptic în privinţa şanselor la titlu ale Craiovei: „Speranţe avem, dar CFR Cluj mi se pare la fel de puternică precum în anii trecuţi”
05 sept. 2021, 14:52

Gică Craioveanu, sceptic în privinţa şanselor la titlu ale Craiovei: „Speranţe avem, dar CFR Cluj mi se pare la fel de puternică precum în anii trecuţi”

Legendele Universităţii Craiova i-au întâmpinat pe fani la baza de pregătire a echipei, cu prilejul aniversării a 73 de ani de existenţă a clubului
05 sept. 2021, 13:51

Legendele Universităţii Craiova i-au întâmpinat pe fani la baza de pregătire a echipei, cu prilejul aniversării a 73 de ani de existenţă a clubului

Glorii ale Universităţii Craiova revin pe teren într-un meci de gală, la Filiaşi, la 73 de ani de la înfiinţarea echipei din Bănie
03 sept. 2021, 13:32