Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Raul Silva, primele declaraţii după ce a devenit jucătorul Universităţii Craiova: „Mi s-a prezentat ca obiectiv câştigarea titlului”
29 iun. 2022, 17:57

Raul Silva, primele declaraţii după ce a devenit jucătorul Universităţii Craiova: „Mi s-a prezentat ca obiectiv câştigarea titlului”

Vărul preşedintelui din Kurdistan a vrut să cumpere Rapidul: „Era dispus să investească pentru performanţă”
29 iun. 2022, 12:58

Vărul preşedintelui din Kurdistan a vrut să cumpere Rapidul: „Era dispus să investească pentru performanţă”

Universitatea Craiova a anunţat transferul unui stoper brazilian! Va avea un salariu uriaș în Bănie
28 iun. 2022, 20:05

Universitatea Craiova a anunţat transferul unui stoper brazilian! Va avea un salariu uriaș în Bănie

Rădoi, Belodedici, Prunea şi alte glorii ale fotbalului românesc, prezente la inaugurarea arenei „Andrei Dumitraş” din Pomârla
28 iun. 2022, 12:52

Rădoi, Belodedici, Prunea şi alte glorii ale fotbalului românesc, prezente la inaugurarea arenei „Andrei Dumitraş” din Pomârla

Universitatea Craiova caută atacant central! „Pentru a le aduce concurenţă lui Markovic şi Koljic”
27 iun. 2022, 12:43

Universitatea Craiova caută atacant central! „Pentru a le aduce concurenţă lui Markovic şi Koljic”

Concluzia lui Laszlo Balint după primul amical al Universității Craiova: „Mai avem mult de muncă”. Ce spune antrenorul despre primul transfer al echipei oltene
27 iun. 2022, 09:03

Concluzia lui Laszlo Balint după primul amical al Universității Craiova: „Mai avem mult de muncă”. Ce spune antrenorul despre primul transfer al echipei oltene

În primul amical în Austria, Universitatea Craiova a făcut scor cu Arminia Bielefeld, formaţie retrogradată din Bundesliga
26 iun. 2022, 18:56

În primul amical în Austria, Universitatea Craiova a făcut scor cu Arminia Bielefeld, formaţie retrogradată din Bundesliga

Sorin Cârţu anunţă un buget uriaș la Universitatea Craiova! Obiectivul european al oltenilor: „Nu se mai acceptă accidente de tipul Laci sau Tbilisi”
26 iun. 2022, 18:49

Sorin Cârţu anunţă un buget uriaș la Universitatea Craiova! Obiectivul european al oltenilor: „Nu se mai acceptă accidente de tipul Laci sau Tbilisi”

„Coşmarul” lui Mircea Lucescu din 1986, elogii la adresa Universităţii Craiova: „România are trei echipe de calitate și ea este una dintre ele”
16 iun. 2022, 13:44

„Coşmarul” lui Mircea Lucescu din 1986, elogii la adresa Universităţii Craiova: „România are trei echipe de calitate și ea este una dintre ele”

Universitatea Craiova joacă din nou în Albania, în Conference League. Totul despre adversara echipei din Bănie
15 iun. 2022, 14:48