Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Universitatea Craiova a găsit soluţia de a juca în Bănie şi în timpul festivalului Intencity, dar derby-ul cu FCSB se va disputa pe altă arenă | EXCLUSIV
06 iul. 2022, 23:03

Universitatea Craiova a găsit soluţia de a juca în Bănie şi în timpul festivalului Intencity, dar derby-ul cu FCSB se va disputa pe altă arenă | EXCLUSIV

Universitatea Craiova, remiză în Austria, în amicalul cu echipa din Qatar antrenată de Hernan Crespo
06 iul. 2022, 21:21

Universitatea Craiova, remiză în Austria, în amicalul cu echipa din Qatar antrenată de Hernan Crespo

Universitatea Craiova s-a mai despărţit de un jucător şi mai pregăteşte o „detaşare"
05 iul. 2022, 16:39

Universitatea Craiova s-a mai despărţit de un jucător şi mai pregăteşte o „detaşare”

Jucătorul pe care Laszlo Balint l-a propulsat de la Snagov la naţionala U21 şi pe care vrea să-l readucă în prim-plan, la Universitatea Craiova | EXCLUSIV
04 iul. 2022, 15:28

Jucătorul pe care Laszlo Balint l-a propulsat de la Snagov la naţionala U21 şi pe care vrea să-l readucă în prim-plan, la Universitatea Craiova | EXCLUSIV

Laszlo Balint, nemulţumit de jocul Universităţii Craiova: „Am construit lent, adversarul ne-a făcut să suferim". Ce spune despre debutul oltenilor în Superligă
03 iul. 2022, 16:33

Laszlo Balint, nemulţumit de jocul Universităţii Craiova: „Am construit lent, adversarul ne-a făcut să suferim”. Ce spune despre debutul oltenilor în Superligă

Universitatea Craiova, victorie în amicalul din Austria, cu Heidenheim. Dan Nistor nu a părăsit echipa olteană şi a fost folosit de Laszlo Balint
03 iul. 2022, 14:23

Universitatea Craiova, victorie în amicalul din Austria, cu Heidenheim. Dan Nistor nu a părăsit echipa olteană şi a fost folosit de Laszlo Balint

ProSport, confirmat! Universitatea Craiova a renunțat la Antoine Conte
02 iul. 2022, 14:06

ProSport, confirmat! Universitatea Craiova a renunțat la Antoine Conte

Orele de disputare ale meciurilor din „dubla” Vllaznia Shkoder - Universitatea Craiova, din Conference League! Care e brigada de arbitri a primei manşe
01 iul. 2022, 13:33

Orele de disputare ale meciurilor din „dubla” Vllaznia Shkoder – Universitatea Craiova, din Conference League! Care e brigada de arbitri a primei manşe

Mirko Pigliacelli a anunţat ce obiectiv de vestiar s-a stabilit la Universitatea Craiova: „Am vorbit cu antrenorul şi asta am hotărât”
30 iun. 2022, 15:16

Mirko Pigliacelli a anunţat ce obiectiv de vestiar s-a stabilit la Universitatea Craiova: „Am vorbit cu antrenorul şi asta am hotărât”

Universitatea Craiova, remiză în amicalul din Austria, cu azerii de la FK Qarabag
29 iun. 2022, 22:25

Universitatea Craiova, remiză în amicalul din Austria, cu azerii de la FK Qarabag