Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Mihai Rotaru pregătește marea bombă la Universitatea Craiova: negociază cu fostul selecționer de la naționala României | EXCLUSIV
18 sept. 2023, 19:22

Mihai Rotaru pregătește marea bombă la Universitatea Craiova: negociază cu fostul selecționer de la naționala României | EXCLUSIV

Laurențiu Reghecampf pune presiune înaintea duelului cu Sepsi: „Trebuie să schimbăm atitudinea”. Cine a decis plecarea lui George Cîmpanu
15 sept. 2023, 14:57

Laurențiu Reghecampf pune presiune înaintea duelului cu Sepsi: „Trebuie să schimbăm atitudinea”. Cine a decis plecarea lui George Cîmpanu

Elvir Koljic, cucerit total de acțiunea Universităţii Craiova din prima zi a noului an școlar: „La noi, în Bosnia, nu se practică!”
11 sept. 2023, 12:35

Elvir Koljic, cucerit total de acțiunea Universităţii Craiova din prima zi a noului an școlar: „La noi, în Bosnia, nu se practică!”

Universitatea Craiova a câştigat amicalul cu Viitorul Pandurii. Alex Mitriţă, printre marcatorii lui Laurențiu Reghecampf
09 sept. 2023, 15:15

Universitatea Craiova a câştigat amicalul cu Viitorul Pandurii. Alex Mitriţă, printre marcatorii lui Laurențiu Reghecampf

Ilie Balaci, omagiat în ziua în care ar fi împlinit 67 de ani. „Minunea Blondă”, nemuritoare pentru fanii olteni: „Pentru noi, trăieşti”
08 sept. 2023, 17:18

Ilie Balaci, omagiat în ziua în care ar fi împlinit 67 de ani. „Minunea Blondă”, nemuritoare pentru fanii olteni: „Pentru noi, trăieşti”

Fanii Universităţii Craiova s-au dus la antrenament şi l-au luat în colimator pe Mitriţă: „Tu, ăla, să nu fii primul care întoarce spatele!” | EXCLUSIV
06 sept. 2023, 14:22

Fanii Universităţii Craiova s-au dus la antrenament şi l-au luat în colimator pe Mitriţă: „Tu, ăla, să nu fii primul care întoarce spatele!” | EXCLUSIV

CSA Steaua „l-a blocat” pe Atanas Trică! Motivul real pentru care atacantul nu a fost inclus de Universitatea Craiova în lotul pentru UEFA Youth League
06 sept. 2023, 13:38

CSA Steaua „l-a blocat” pe Atanas Trică! Motivul real pentru care atacantul nu a fost inclus de Universitatea Craiova în lotul pentru UEFA Youth League

Atanas Trică, lăsat în afara lotului de UEFA Youth League al Universității Craiova! Program de foc pentru tinerii olteni | EXCLUSIV
05 sept. 2023, 15:41

Atanas Trică, lăsat în afara lotului de UEFA Youth League al Universității Craiova! Program de foc pentru tinerii olteni | EXCLUSIV

Universitatea Craiova încearcă să dea lovitura pe final de mercato şi să-l transfere pe Marius Ştefănescu de la Sepsi! Ce jucători oferă la schimb Mihai Rotaru pentru a-i „distruge” pe rivalii Gigi Becali și Dan Șucu | EXCLUSIV
04 sept. 2023, 17:31

Universitatea Craiova sărbătorește cu stil 75 de ani de înființarea clubului! Oltenii vor disputa un meci de gală pe 5 septembrie | EXCLUSIV
04 sept. 2023, 11:56