Alexandru Vălu

Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru fotbal, când urmărea aproape fiecare meci, fie din țară sau din străinătate. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, este licențiat în științele comunicării la Universitatea „Valahia” din același oraș și a absolvit un program de master în Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București.

Pasiunea pentru sport l-a făcut să urmeze studii superioare în jurnalism, iar fotbalul extern reprezintă unul din subiectele sale de interes, unde nu ezită să scrie o știre legată de campionatele tari ale Europei, dar nu neglijează nici subiectele din fotbalul intern. Chiar dacă sportul-rege reprezintă o prioritate, scrie și despre tenis, handbal, baschet, motorsport, sporturi olimpice și multe altele. O pasiune aparte o are și pentru competițiile sportive de peste Ocean, precum NBA, NFL și NHL.

De la jumătatea lunii noiembrie a anului 2024 face parte din echipa ProSport, unde speră să fie rampa sa de lansare spre recunoașterea sa în prim-planul presei sportive din România.

Vezi mai mult
Real Madrid a abandonat transferul vedetei lui Bayern Munchen. De ce s-au enervat oamenii lui Florentino Perez
12 dec. 2024, 16:03

Real Madrid a abandonat transferul vedetei lui Bayern Munchen. De ce s-au enervat oamenii lui Florentino Perez

Spania a dat lovitura după decizia FIFA şi estimează câştiguri de peste 10.000.000.000 de euro la CM 2030
12 dec. 2024, 00:14

Spania a dat lovitura după decizia FIFA şi estimează câştiguri de peste 10.000.000.000 de euro la CM 2030

Omul care vrea să îi distrugă visul european lui Gigi Becali a uimit pe toată lumea! A vorbit despre nunțile românilor, înainte de meciul cu FCSB: "Avem de învățat de la ei"
11 dec. 2024, 19:05

Omul care vrea să îi distrugă visul european lui Gigi Becali a uimit pe toată lumea! A vorbit despre nunțile românilor, înainte de meciul cu FCSB: „Avem de învățat de la ei”

E imposibil de recunoscut! Fosta sportivă şi vedetă Playboy arată cu totul altfel la 56 de ani
11 dec. 2024, 19:00

E imposibil de recunoscut! Fosta sportivă şi vedetă Playboy arată cu totul altfel la 56 de ani

Ce surpriză! A venit pe bani buni la Rapid, acum poate pleca în Superliga
11 dec. 2024, 18:31

Ce surpriză! A venit pe bani buni la Rapid, acum poate pleca în Superliga

A băgat 400.000.000 de dolari în 1.000 de apartamente, dar a fost la un pas să-şi ia bătaie pe stradă. Floyd Mayweather, atacat de un grup de indivizi, în Londra, din cauza faptului că a susținut cauza Israelului în războiul cu Palestina
11 dec. 2024, 15:04

UEFA a făcut publică decizia înaintea partidei Hoffenheim - FCSB. Vestea e cât se poate de bună pentru echipa lui Gigi Becali
11 dec. 2024, 13:30

UEFA a făcut publică decizia înaintea partidei Hoffenheim – FCSB. Vestea e cât se poate de bună pentru echipa lui Gigi Becali

Campionii olimpici Andrei Cornea și Marian Enache sunt gata să intre definitiv în istoria României. Ce obiectiv și-au pus cei doi eroi de la Paris
11 dec. 2024, 08:00

Campionii olimpici Andrei Cornea și Marian Enache sunt gata să intre definitiv în istoria României. Ce obiectiv și-au pus cei doi eroi de la Paris

Gigi Becali i-a dat misiune lui Dumnezeu în ceea ce privește traseul FCSB în Europa League: „Să le arate ce înseamnă credința”
11 dec. 2024, 00:03

Gigi Becali i-a dat misiune lui Dumnezeu în ceea ce privește traseul FCSB în Europa League: „Să le arate ce înseamnă credința”

Doliu în Cluj: antrenorul a murit în urma unui accident rutier, marți dimineață
10 dec. 2024, 16:20

Doliu în Cluj: antrenorul a murit în urma unui accident rutier, marți dimineață