Campionii olimpici la canotaj Marian Enache și Andrei Cornea au spus la Gala Canotajului Românesc ce au făcut după ce au luat aurul la Jocurile Olimpice de la Paris la proba de dublu vâsle. Cei doi canotori au vorbit despre performanța de la Paris și despre obiectivele pe care le au în viitor.
Marian Enache și Andrei Cornea au vorbit, în cadrul aceluiași eveniment, și despre efortul depus la antrenamente și în competiții.
Cei doi canotori au vorbit despre ce au făcut după ce au cucerit aurul la Jocurile Olimpice de la Paris la proba de dublu vâsle. De asemenea, au mai spus și ce luptă crâncenă au dus la antrenamente și ce sacrificii au făcut pentru a ajunge campioni olimpici la canotaj.
Perechea olimpică nu a ezitat să ofere și câteva sfaturi celor care vor să obțină aurul olimpic și ce trebuie să facă dacă vor să ajungă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în competițiile sportive.
„În primul rând, țin să îi felicit pe toți participanții de la Jocurile Olimpice, m-am revăzut și pe mine, pentru că eu nu am fost medaliat la Tokyo, dar am zis sa îmi mai acord încă o șansă. Evident, când încerci să lupți mai mult pentru obiectivele, succesul nu o sa fie garantat, dar încercând vei evolua și vei deveni mai puternic
Noi nu suntem o surpriză, nu am fost niciodată, dacă ei asta vor să creadă, foarte bine. Foarte mulți se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu câștigam, dar bănuiesc că nu vom afla niciodată. Ceea ce va urma în viitor va fi doar o provocare.”, a spus Marian Enache.
„Ne-am revăzut cursa de peste 100 de ori. Chiar și în momentul de față, când ajung la antrenamente și îmi este puțin greu, dau play la cursă și mă face să îmi amintesc pentru ce trebuie să trec peste acel moment greu, ca să pot să ajung din nou pe cea mai înaltă treaptă.”, a spus Andrei Cornea, potrivit iamsport.ro.
Cei doi campioni olimpici la canotaj au vorbit și despre planurile pe care le au după retragerea din activitate. Marian Enache a spus că ar dori să se facă antrenor sau să deschidă o academie, iar Andrei Cornea a vorbit despre fratele său cu care a trebuit să împartă lucruri în copilărie.
„Aceste performanțe bineînțeles că ne leagă, împreună am trecut prin diferite stări, împreună am învățat unul de la celălalt, și faptul că am fost capabili să ne confirmăm unul celuilalt de ce suntem capabili în viața asta, ce putem atinge dacă ne propunem anumite obiective, înseamnă foarte mult pentru noi și cred că asta a creat conexiunea de care avem nevoie.
Nici nu știm exact ce vom face mâine, momentan încercăm să ne adaptăm la efort, care este din ce în ce mai greu, ne așteptam să fie mai ușor. Avem în minte următoarele obiective, iar în următorii 20 de ani, probabil voi avea o academie sau voi fi antrenor, nu știu, dar cu siguranță va fi ceva frumos.”, a mai spus Marian Enache.
„Când eram mic, mereu mă gândeam că la mine o să fie o problemă să împart bunurile și cadourile cu fratele meu, dar din fericire, cadoul pe care am reușit să ni-l facem amândoi îl împart cu tot dragul cu Florin (n.r. al doilea nume al lui Marian Enache), pentru că alături de el am câștigat”, a mai spus Andrei Cornea.