Alexandru Vălu

Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru fotbal, când urmărea aproape fiecare meci, fie din țară sau din străinătate. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, este licențiat în științele comunicării la Universitatea „Valahia” din același oraș și a absolvit un program de master în Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București.

Pasiunea pentru sport l-a făcut să urmeze studii superioare în jurnalism, iar fotbalul extern reprezintă unul din subiectele sale de interes, unde nu ezită să scrie o știre legată de campionatele tari ale Europei, dar nu neglijează nici subiectele din fotbalul intern. Chiar dacă sportul-rege reprezintă o prioritate, scrie și despre tenis, handbal, baschet, motorsport, sporturi olimpice și multe altele. O pasiune aparte o are și pentru competițiile sportive de peste Ocean, precum NBA, NFL și NHL.

De la jumătatea lunii noiembrie a anului 2024 face parte din echipa ProSport, unde speră să fie rampa sa de lansare spre recunoașterea sa în prim-planul presei sportive din România.

Vezi mai mult
Mihai Stoica nu se mai oprește! Oficialul FCSB, o nouă ironie la adresa lui Alassandro Caparco
07 mai 2025, 14:05

Mihai Stoica nu se mai oprește! Oficialul FCSB, o nouă ironie la adresa lui Alassandro Caparco

Simone Inzaghi e „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor: „Super Inter! Sunt fericit că sunt antrenorul lor”
07 mai 2025, 02:20

Simone Inzaghi e „în al nouălea cer” după ce a eliminat-o pe Barcelona si merge în finala Ligii Campionilor: „Super Inter! Sunt fericit că sunt antrenorul lor”

„Trebuie schimbat!”. Fotbalistul Barcelonei, făcut praf de spanioli după golul Interului
06 mai 2025, 23:52

„Trebuie schimbat!”. Fotbalistul Barcelonei, făcut praf de spanioli după golul Interului

Gigi Becali, derapaj incredibil: „O să vedem toată ziua la Palatul Cotroceni gay, gay, gay”. Apoi, a început să cânte: „Mântuieşte, Doamne, poporul tău”
06 mai 2025, 23:23

Gigi Becali, derapaj incredibil: „O să vedem toată ziua la Palatul Cotroceni gay, gay, gay”. Apoi, a început să cânte: „Mântuieşte, Doamne, poporul tău”

Milionarul din fotbal a ieşit rupt de beat din restaurant. S-a clătinat şi bodyguarzii au încercat să-l ascundă cu un cearceaf
06 mai 2025, 23:18

Milionarul din fotbal a ieşit rupt de beat din restaurant. S-a clătinat şi bodyguarzii au încercat să-l ascundă cu un cearceaf

Ofertat public de FCSB, Alex Mitriță ar fi luat decizia. Pleacă de la Universitatea Craiova, dar cu o destinație diferită
06 mai 2025, 21:46

Ofertat public de FCSB, Alex Mitriță ar fi luat decizia. Pleacă de la Universitatea Craiova, dar cu o destinație diferită

Ilie Dumitrescu dă verdictul despre transferurile de senzație pe care Becali le vrea din Superliga: „Am văzut shortlist-ul lui Gigi. N-am auzit să refuze fotbaliştii”
06 mai 2025, 20:57

Ilie Dumitrescu dă verdictul despre transferurile de senzație pe care Becali le vrea din Superliga: „Am văzut shortlist-ul lui Gigi. N-am auzit să refuze fotbaliştii”

O mașină a fost vândută cu 3.300.000 de euro la licitație. Ce o face specială
06 mai 2025, 18:25

O mașină a fost vândută cu 3.300.000 de euro la licitație. Ce o face specială

Fotbalistul Generației de Aur a votat şi nu s-a ferit să se laude cu opțiunea lui. E convins că el va fi, de fapt, preşedintele României: „Eu nu am nimic de ascuns!”
06 mai 2025, 17:56

Fotbalistul Generației de Aur a votat şi nu s-a ferit să se laude cu opțiunea lui. E convins că el va fi, de fapt, preşedintele României: „Eu nu am nimic de ascuns!”

Ce au scris scoțienii despre gestul furios al lui Ianis Hagi, după ce a ieşit accidentat
06 mai 2025, 17:52