Voleibaliștii de la Istanbul Buyuksehir Belediyesi**au cucerit Cupa Balcanică

Redactor:
Daniel Lup
Voleibaliștii de la Istanbul Buyuksehir Belediyesi**au cucerit Cupa Balcanică
  • Publicat:
  • Actualizat:
Timp de trei zile, în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Municipiul Baia Mare au fost găzduite meciurile Cupei Balcanice la volei masculin ediția 2012. Alături de formația gazdă, Știința Explorări Baia Mare care cu aceste două meciuri internaționale a debutat în această toamnă în mod oficial, la startul Cupei Balcanice au mai fost prezente alte două puternice formații Partizan Belgrad din (Serbia) precum și Istanbul Buyuksehir Belediyesi din (Turcia).
În meciul de debut s-au întalnit cele două formații vizitatoare, Istanbul Buyuksehir Belediyesi și Partizan Belgrad. Cu excepția setului trei, adjudecat de către formația sarbă, echipa turcă cu jucători mult mai experimentați au reușit să se impună în 97 de minute cu scorul de 3-1 (25-19, 25-20, 22-25, 25-19), luand astfel o primă opțiune în ceea ce privește adjudecarea acestui trofeu.
 
În cea de-a doua zi, Partizan Belgrad, o echipă aflată într-o reală reconstrucție a reușit să detoneze bomba întorcand în confruntarea cu Știința Explorări Baia Mare un rezultat ce părea pentru toată lumea foarte firesc. După primele două seturi, în care blocajul băimărenilor a funcționat excelent scorul pe tabela de marcaj indica 2-0, ambele acte încheiindu-se identic (25-20). Au urmat însă seturile 3,4 și 5 decise pe seturi cu scorul de (23-25, 16-25, 9-15), elevii lui Marius Botea, încheiind în genunchi acest prim meci de la Cupa Balcanică, un meci întins pe parcursul a 107 minute.
În ultimul meci cel dintre Știința Explorări Baia Mare și Istanbul Buyuksehir Belediyesi, singura variantă de adjudecare a Cupei Balcanice de către formația romană, era doar victoria cu scorul de 3-0 sau 3-1. Lucrurile aveau însă să stea tocmai invers, formația de pe malul Bosforului tranșand accederea în Challenge Cup în doar 68 de minute, impunandu-se cu un sec 3-0 pe seturi (18-25, 16-25, 16-25).
 
Câștigătoarea competiției, formația din Istanbul a primit în urma disputării acestor două meciuri ambele caștigate dreptul de a accede în ediția 2012-2013 în Challenge Cup, urmand să întalnească în primul tur în dubla din 20 respectiv 27 octombrie (primul joc în deplasare) formația Mettalurg Zhlobin din (Belarus), iar ulterior învingătoarea din această dublă manșă va da piept în turul doi al Challenge Cup cu formația italiană Copra Piacenza
 
Vineri 21 septembrie 2012
Istanbul Buyuksehir Belediyesi – Partizan Belgrad 3-1
(25-19, 25-20, 22-25, 25-19)
Sambătă 22 septembrie 2012
Știința Explorări Baia Mare – Partizan Belgrad 2-3
(25-20, 25-20, 23-25, 16-25, 9-15)
Duminică 23 septembrie 2012
Știința Explorări Baia Mare – Istanbul Buyuksehir Belediyesi 0-3
(18-25, 16-25, 16-25)
 
Istanbul Buyuksehir Belediyesi:
Demirhan Cemberci, Mustafa Kirici, Fatih Cihan, Murat Yenipazar, Ozkan Hairli, Kadir Cin, Sercan Abanoz, Muhammet Ertugrul, Yank Uslu, Burak Mert, Ali Samet Icmegiz, Berkan Eryuz, Jeroen Trommel (Olanda), Brook Billings (S.U.A.)
Antrenor: Hakan Ozkan
 
Partizan Belgrad:
Ivan Steljic, Petar Palibrk, Aleksandar Minic, Petar Nikolic, Aleksa Brdjovic, Marko Nikolic, Dimitrije Pantic, Marko Popovic, Bojan Rajkovic, Enes Dustinac, Nermanja Jevtic, Nemanja Jokanovic, Miroslav Ristic, Zarko Blanusa
Antrenori: Milan Djuricic, Vladimir Vasovic
 
Știința Explorări Baia Mare:
1.Ciprian Neamț, 2.Andrei Veber, 3.Peter Kecskemeti, 4.Rolland Balog, 5.Akos Hoboth, 6.Patriciu Păștean, 7.Ciprian Tofan, 8.Dănuț Mititelu, 9.Vlad Cuciureanu, 10.Gheorghe Socaciu, 11.Vlad Negrean, 12.Csaba Nagy, 13.Dragoș Răileanu, 14.Robert Țuțea
Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop, Adrian Arbuzov
 
Articol scris de Alin Boțioc
 
Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…