România începe campania de calificare la CM 2010 contra Cehiei

România începe campania de calificare la CM 2010 contra Cehiei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de volei feminin a României va debuta miercuri, la Gabrovo (Bulgaria), în grupa F a celui de-al doilea turneu de calificare la Campionatul Mondial din 2010, în compania reprezentativei Cehiei.

Adversarele naționalei tricolore, antrenată de Florin Grapă, sunt în ordine: Cehia (13 mai), Moldova (14 mai), Albania (15 mai) și Bulgaria (16 mai).

Din grupa de la Gabrovo se vor califica mai departe primele trei clasate, cel de-al treilea turneu preliminar fiind programat între 16 și 19 iulie. Acela ar urma să fie ultimul test pentru naționala României, primele două clasate obținând "biletele" pentru turneul final al CM de anul viitor.
Campionatul Mondial de volei feminin din 2010 va avea loc în Japonia.

Între meciurile din cele două turnee, voleibalistele tricolore vor evolua și în Liga Europeană, având următorul program în grupa B:

22-24 mai: Franța – Marea Britanie, România – Turcia

29-31 mai: Marea Britanie – Turcia, Franța – România

5-7 iunie: România – Marea Britanie, Turcia – Franța

12-14 iunie: Marea Britanie – România, Franța – Turcia

19-21 iunie: Turcia – Marea Britanie, România – Franța

26-28 iunie: Marea Britanie – Franța, Turcia – România.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen