Ziua de miercuri a fost una total nefastă pentru Marius
Ciortea – căpitanul de echipă al campioanei României, el fiind
implicat într-un accident rutier, soldat cu avarierea
autoturismului propriu. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu
victime sau vătămări corporale
Traficul din zona Complexului Comercial „SILVANIA, a fost
întrerupt miercuri după-amiază, în jurul orei 16.00, când s-a
format un ambuteiaj pe banda ce duce spre Galeriile Meseș.
Soarta a făcut ca exact „căpitanul” Rematului, Marius Ciortea,
să se afle în centrul evenimentelor. Conducând un Opel Astra,
internaționalul român a intrat într-un Jeep, care frânase brusc,
pentru a evita o coliziune cu un alt autoturism, ce voia să
parcheze la „Imbiss”. Dacă Jeepul a scăpat „cu fața curată”, Opelul
condus de Ciortea a fost avariat destul de tare în partea din față,
fiind nevoie de un trailer, care să remorcheze mașina până la un
service auto.
Din fericire, nu a fost nevoie nici de intervenția Poliției,
nici de cea a Ambulanței, dar la fața locului au apărut imediat
Nicolae Sârb – directorul spotiv al clubului, și Marius Lazăr –
scouterul, care este și cadru activ la Inspectoratul de Poliție
Sălaj. Traficul a fost eliberat în totalitate după câteva zeci de
minute, timp în care părțile implicate în eveniment au încercat să
medieze cauzele accidentului pe cale amiabilă.
Articol scris de Ciprian
PETRAN