Europa, o pălărie prea mare pentru UVT Agroland Timișoara. Cu o campioană mondială pe teren, formația românească a părăsit Cupa Challenge pe ușa din dos, după două înfrângeri cu unguroaicele de la Vasas

Redactor:
Anda Deliu
Europa, o pălărie prea mare pentru UVT Agroland Timișoara. Cu o campioană mondială pe teren, formația românească a părăsit Cupa Challenge pe ușa din dos, după două înfrângeri cu unguroaicele de la Vasas
  • Publicat:
  • Actualizat:

Agroland Timișoara a avut un parcurs scurt în Cupa Challenge. După ce au avut liber pe tabloul în primul tur al celei de-a treia competiții europene din voleiul feminin, timișorencele au ieșit cu capul plecat după returul cu Vasas Budapesta. În tur, româncele au pierdut cu 3-1 în Ungaria, dar acasă nu au contat mai deloc, și au cedat, joi seară, cu 3-0 (25-17, 25-13, 27-25).

Formația antrenată de Bogdan Paul traversează și în campionat o perioadă nefastă, dar, medical, ar fi fost avantajată la returul cu Budapesta. Față de partida tur, Agroland a putut miza pe sârboaica Katarina Jovanovic, deoarece extrema a lipsit la jocul de la Budapesta. În schimb, Vasas nu a putut miza pe două titulare accidentate: extrema Panagiota Dioti și pe centrul Nuria Lopes. Deși acest aspect ar fi trebuit să ușureze munca celor de la Agroland, nici vorbă de așa ceva. Echipa ce o are în lot pe libero-ul campioanei mondiale Serbia, Teodora Pusic, dar și universalul naționalei Franței, Maeva Orle, nu s-a regăsit pe teren.

Din rău în mai rău

Agroland a condus la primele schimburi de mingi, dar unguroaicele au revenit. Degeaba a cerut Bogdan Paul două time-out-uri, căci nimic din jocul româncelor nu s-a îmbunătățit. Vasas a luat primul set cu 25-17, iar timișorencele erau obligate la acest scor să nu mai piardă niciun set și să își adjudece „setul de aur”. Nici vorba de o revenire, deoarece echipa din Budapesta a luat setul doi cu 25-13, iar cu cele două seturi luate în deplasare, s-au calificat în optimi. Chiar și așa, meciul trebuia jucat până la capăt, iar setul al treilea a fost mai echilibrat după ce oaspetele au trimis rezervele în teren, dar s-a terminat cu 27-25 pentru Vasas.

Patru suporteri maghiari au „acoperit” o sală românească întreagă

Mai trebuie spus că cei patru fani ai unguroaicelor au cântat tot meciul și au ținut atmosfera, acoperindu-i pe cei aproximativ 400 de suporteri veniți în Sala „Constantin Jude”.

Antrenorul polonez al maghiarelor, Jakub, Gluszak, a spus că greșelile româncelor au ușurat munca elevelor sale. „Înainte de meci eram convinși că va fi un cu totul alt meci decât cel de la Budapesta. Știam că trebuia să începem agresiv din primele minute, pentru că echipa timișoreană este foarte puternică. Suntem foarte mulțumiți, putem spune că am avut un meci ușor. A fost accesibil pentru că am fost agresivi, am luptat în apărare, am fost buni la blocaj. Cred că ne-a ajutat și adversarul, pentru că a făcut foarte multe greșeli. Cred că au renunțat ușor. Suntme în runda următoare a Challenge Cup, suntem fericiți. Nu ne-am așteptat să fie un meci așa ușor. În setul al treilea, a fost un avantaj de 2 puncte, dar și noi și ei am făcut multe schimbări. Suporterii aceștia călătoresc cu noi peste tot în Europa și în campionatul maghiar, le dedicăm victoria și lor”, a precizat Gluszak.

După șapte meciuri în Divizia A1, Agroland are 7 puncte și se află pe locul 6.

Înregistrarea meciului:

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…