Debutează în cupele europene! Volei de înaltă ținută în această seară în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Municipiul Baia Mare

Debutează în cupele europene! Volei de înaltă ținută în această seară în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Municipiul Baia Mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

În această seară începând cu orele 18.30, echipa masculină de volei, Știința Explorări Baia Mare, va debuta în ediția 2013-2014 a Challenge Cup. Nici de această dată sorții nu au fost prea îngăduitori cu voleibaliștii băimăreni care revin după două sezoane în aceiași competiție, de această dată avându-i ca adversari în turul doi pe bielorușii de la Stroitel Minsk.

Voleibaliștii din Belarus cei care ne-au fost hărăziți după tragerea la sorți efectuată pe data de 20 iunie la sediul Confederației Europene de Volei din Luxemburg sunt câștigători ai ultimelor patru ediții de campionat, evoluând totodată și în Super Liga din Rusia. Adversarii noștri de miercuri, au evoluat și în ediția trecută de Challenge Cup. În faza șaisprezecimilor de finală bielorușii s-au impus cu scorul de 3-0 în dubla cu formația Dinamo București, iar în optimi de finală au trecut de Olympiakos cu (3-1 și 3-0), Ulterior Stroitel Minsk a părăsit Challenge Cup fiind eliminată în faza sferturilor de finală, de puternica formație italiană Pallavolo Piacenza scor (0-3, 0-3).

Elevii lui Marius Botea – Sorin Pop sunt încrezători înaintea acestei duble cu formația din Belarus, Stroitel Minsk, cu atât mai mult cu cât vin după o victorie scor 3-0 (22-25, 23-25, 15-25)  repurtată în fața Universității Cluj. Misiunea voleibaliștilor băimăreni este însă una dificilă ținând cont că după turul contra celor de la Stroitel Minsk, urmează sâmbătă 9 noiembrie să primească vizita formației de pe locul doi C.V.M.Tomis Constanța, după care miercuri 13 noiembrie să evolueze în deplasare la nou promovata Arcada Galați (locul opt). Trei zile mai târziu pe data de 16 noiembrie Știința Explorări Baia Mare va primi vizita echipei Unirea Dej (locul 3), iar pe 23 noiembrie în etapa a opta vor juca la Phoenix Șimleul Silvaniei (poziția 9). Această lună noiembrie se dovedește a fi una „de foc” ea încheiindu-se cu returul din Challenge Cup programat a se disputa pe data de 26 noiembrie la Minsk. În total băimărenii vor juca în această lună două meciuri în Cupele Europene plus alte cinci din sezonul regulat al Diviziei A ediția 2013-2014.

Confruntarea din această seară va fi oficiată de Sonja Simonovska din Muntenegru și Michail Kotsoulas din Grecia. Pentru acest importart meci, cele două combatante vor conta pe următoarele loturi:

STROITEL MINSK (BELARUS)

1        Radyuk Andrew   1990  1,92   Belarus

2        Goas Edgardo Garcia    1989  1,97   S.U.A.

3        Chebotarev Boris 1991  1,94   Belarus

4        Busel Serghei       1989  2,06   Belarus

5        Stasis Leschinskas         1991  2,05   Belarus

6        Okulich Serghei    1986  1,98   Belarus

10      Yosvani Hernandez       1991  2,02   Cuba

11      Yhar Kazlouski    1993  1,99   Belarus

13      Likharad Dmitry  1977  1,86   Belarus

14      Pronko Vadim      1991  2,05   Belarus

15      Mikanovich Oleg  1975  1,92   Belarus

17      Miskevich Rodion          1995  1,98   Belarus

Singayevsky Alexander – antrenor principal

Fando Victor – antrenor secund

ȘTIINȚA EXPLORĂ‚RI BAIA MARE

1        Neamț Ciprian    06.03.1981 1,96   Centru

2        Veber Andrei        25.01.1991 1,99   Universal

3        Goteciuc Claudiu  18.12.1994 1,94   Trăgător secund

4        Balog Rolland      31.07.1991 1,78   Libero

5        Suson Silviu         29.04.1989 1,93   Trăgător secund

6        Păștean Patriciu  25.01.1987 1,95   Centru

7        Tofan Ciprian      30.06.1982 1,78   Libero

8        Moisă Vlad 18.04.1989 1,91   Ridicător

9        Cuciureanu Vlad  15.06.1991 1,95   Centru

10      Socaciu Gheorghe 23.04.1983 2,00   Centru

11      Negrean Vlad       16.04.1987 1,90   Universal

12      Nagy Csaba          07.10.1993 1,91   Trăgător secund

13      Răileanu Dragoș 31.01.1991 1,92   Ridicător

14      Țuțea Robert      09.06.1983 2,01   Trăgător secund

Botea Marius – antrenor principal

Pop Sorin – antrenor secund

Arbuzov Adrian – antrenor coordonator

Palmares Știința Explorări Baia Mare

-caștigătoare a Campionatului Național ediția (1993)

-de patru ori vicecampioană a Romaniei edițiile (1974, 1980,1994, 2011)

-de trei ori medaliată cu bronz edițiile (1977,1989, 1995)

-de două ori caștigătoare a Cupei Romaniei edițiile (1979, 1980)

– o dată finalistă a Cupei Romaniei (2009-2010)

-la nivel internațional Știința Explorări Baia Mare se poate mandri cu accederea în ediția 1993-1994 între primele 16 formații prezente în Cupa Campionilor Europeni

-de asemenea timp de șase ediții a bifat participări în Cupa Confederației Europene de Volei (1989-1995)

-în vitrina clubului băimărean se află și trei Cupe Balcanice obținute în edițiile 1979, 1980 și 1982

– o dată vicecampioană balcanică la Kraljevo – Serbia în 2010

-acestui mănunchi de performanțe se adaugă și participarea în anul 1975 la turneul final al Cupei Cupelor.

-cu ocazia acestei duble contra formației din Minsk, voleibaliștii băimăreni bifează prezența pentru a zecea oară într-o competiție de nivel European

 

Participare în competiții europene

1992-1993 Cupa C.E.V.

1993-1994 Champions Men

1995-1996 Cupa C.E.V.

2006-2007 Cupa C.E.V.

2008 Cupa Balcanică Turneul Final Four

26.09.2008 Semifinală   Știința Explorări Baia Mare Buyuksehi Istanbul (Turcia)              2-3           (19-25, 25-22, 25-22, 19-25, 13-15)

27.09.2008 Finala mică Știința Explorări Baia Mare – Ribnica Kraljevo (Serbia)               3-2          (22-25, 25-17, 19-25, 25-16, 15-13)

2009-2010 Challenge Cup

02.10.2009 Turul 2 Tur Posojilnica AICH/DOB (Austria) – Știința Explorări Baia Mare    3-0          (25-18, 25-16, 25-22)

09.10.2009 Turul 2 Retur       Știința Explorări Baia Mare – Posojilnica AICH/DOB (Austria)     0-3    (21-25, 18-25, 21-25)

2011-2012 Cupa C.E.V.

18.10.2011 Turul 1 Tur Știința Explorări Baia Mare – Metalloinvest Belgorod (Rusia)      0-3          (22-25, 10-25, 19-25)

26.10.2011 Turul 1 Retur       Metalloinvest Belgorod (Rusia) – Știința Explorări Baia Mare          3-0    (14-25, 27-29, 22-25)

2011-2012 Challenge Cup

10.01.2012 16-imi Tur  Știința Explorări Baia Mare – C.V.M.Tomis Constanța              1-3          (25-23, 23-25, 22-25, 23-25)

18.01.2012 16-imi Retur        C.V.M.Tomis Constanța – Știința Explorări Baia Mare               0-3    (19-25, 20-25, 24-26)

2012-2013 Cupa Balcanică

22.09.2012 Meciul 1      Știința Explorări Baia Mare – Partizan Belgrad (Serbia)               2-3          (25-20, 25-20, 23-25, 16-25, 9-15)

23.09.2012 Meciul 2      Știința Explorări Baia Mare – Istanbul B.B.S.K. (Turcia)             0-3          (18-25, 16-25, 16-25)

 

Articol scris de Alin Boțioc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen