Bulgaria, următoarea adversară a tricolorelor

  • Publicat:
  • Actualizat:

În week-endul trecut, naționala feminină a României a întâlnit
de două ori Marea Britanie, în cadrul debutului în Liga Europeană.
Ambele meciuri au fost câștigate de elevele lui Darko Zakoc cu
scorul de 3-0.

Sâmbătă și duminică, la Constanța, Anca Martin și colegele ei se
vor duela cu reprezentativa Bulgariei, urmând ca pe 19 și 20 iunie
să dea piept în deplasare, cu Serbia. La turneul final se califică
prima clasată din cele două grupe, echipa de pe locul secund cu cea
mai bună linie de clasament, plus țara organizatoare.

Naționala feminină de volei s-a calificat în urmă cu zece zile
la CE de volei din Sebia și Italia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…